Cristian Gentea reconfirmă sprijinul logistic și financiar al Primăriei Pitești pentru lăcașurile de cult

Administrația locală din Pitești își reafirmă angajamentul față de valorile spirituale și identitare ale comunității. Joi, 29 ianuarie 2026, primarul Cristian Gentea a participat la ședința anuală a Adunării Eparhiale, subliniind importanța parteneriatului dintre autoritățile civile și unitățile de cult.

În cadrul întâlnirii prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost prezentată și analizată activitatea eparhiei pentru anul 2025. Discuțiile au vizat atât proiectele pastoral-misionare, cât și cele sociale sau administrative desfășurate în județ.

Cristian Gentea, care deține calitatea de deputat în această structură deliberativă eparhială, a evidențiat faptul că susținerea unităților de cult nu este doar o obligație administrativă, ci o investiție în fundamentul moral al orașului.

„Mi-am asumat, alături de colegii din administrația locală, responsabilitatea de a sprijini lăcașurile de cult și lucrarea Bisericii prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. La Pitești, ne-am respectat această datorie și misiune prin sprijin financiar, logistic și social”, a declarat primarul municipiului Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.