Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Alexandru – cel care îi apără pe oameni

Sfântul Alexandru este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 30 august.

Crestinii il cinstesc pe Sfantul Alexandru deoarece acesta este unul dintre marii ierarhi ai Bisericii, un aparator neinfricat al credintei crestine in perioada arianismului.

Numele Alexandru reproduce vechiul nume persan Aleksandros. În Grecia antică, cea mai veche atestare provine din Iliada, Aleksandros fiind un alt nume al lui Pariş, fiul regelui Priam. Femininul Aleksandra apare prima dată în Descrierea Eladei a lui Pausanias, ca supranume pentru Casandra, sora lui Paris. Aleksandros este considerat un nume compus din verbul grecesc alexo – a apăra, a proteja şi andros, formă de genitiv a substantivului aner – bărbat, om, element frecvent în onomastica greacă. Aşadar, semnificaţia numelui Alexandru ar fi care îi apară pe oameni.

De aceeaşi popularitate s-a bucurat numele Alexandru şi în Europa apuseana medievală, mai ales datorită lucrării Alexandria sau Romanul lui Alexandru cel Mare, care a fost, timp de secole, operă literară cu cea mai largă răspândire. Scris în secolul al III-lea de un autor necunoscut, în Egiptul ocupat de greci, Romanul lui Alexandru a pătruns în Ţările Române în secolul al XVI-lea. În folclorul românesc, Alexandru este un ideal de vitejie, influenta cărţii resimţindu-se şi în onomastica populară, în care circulă, alături de numele original, şi derivate de la el. În istoria romanilor, Alexandru a fost un nume tradiţional pentru domnitori. Astfel, nu mai puţin de 22 de domni din Ţara Românească şi Moldova au purtat numele Alexandru.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.