Decizie crucială pentru bugetul Piteștiului. Impozitele cresc forțat din 2026, sub presiunea noilor reglementări naționale

Consiliul Local Pitești a fost convocat în ședință extraordinară, pe 29 decembrie 2025, pentru a modifica regimul taxelor și impozitelor locale aplicabile în anul 2026. Primarul Cristian Gentea avertizează că măsura a fost una vitală pentru evitarea blocajului financiar al orașului, în contextul adoptării recente a Legii nr. 239/2025. Fără această aliniere legislativă de ultim moment, municipiul  Pitești risca pierderea a peste 60% din fondurile destinate investițiilor, prin blocarea transferurilor de la bugetul de stat.

Primar Cristian Gentea: ’’Consiliul Local Piteşti a modificat ieri, 29 decembrie 2025, în şedinţă extraordinară, hotărârea din aprilie 2025 privind impozitele şi taxele pentru anul 2026, pentru că am fost obligaţi să punem în concordanţă hotărârea noastră din aprilie cu noua lege 239/15.12.2025.

Adoptarea acestei hotărâri a fost vitală, altfel, conform Ordonanţei 78, nu mai primeam bani de investiţii anul viitor – ne blocau transferurile financiare de la bugetul de stat către bugetul local – 63% cote defalcate din venitul local!!

Am reuşit, totuşi, să mai şi scădem, atât cât am putut, anumite impozite, prin:

– abrogarea cotei de 50% aplicate taxelor pentru eliberarea autorizațiilor de construire și desființare;

– abrogarea cotei de 15% aplicate impozitului pe mijloacele de transport pentru persoane fizice și juridice.

Cu toate acestea, în 2026, impozitele cresc semnificativ, aproape se dublează.

De exemplu, în baza Legii nr. 239/2025, valorile impozabile ale clădirilor deținute de persoanele fizice au fost majorate, la nivel național, în medie, cu peste 70%, ceea ce conduce implicit la creșterea impozitelor aferente acestora, indiferent de deciziile autorităților locale, cu peste 79%!’’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.