Testamentul Mariei Teiuleanu, femeia care și-a donat aproape toată averea Primăriei Pitești

Despre familia Teiuleanu se cunosc destul de puține informații biografice. În perioada comunistă această personalitate a urbei a fost ocultată, pentru că prin actele sale de caritate contravenea ideologiei comuniste privind lupta de clasă. Ideologia comunistă portretiza boierii și burghezii ca fiind exploatatori nemiloși ai muncitorilor și țăranilor. În acest context, actele filantropice nu puteau să fie decât minimalizate sau chiar date uitării.

Drama familiei Teiuleanu începe în 1883, când se stinge din viață unicul fiu al familiei, care nu împlinise încă 21 de ani. Constantin I. Teiuleanu era student în Drept la Paris și un publicist promițător, însă aflat pe poziții patriarhale și conservatoare privind emanciparea femeii, astfel încât era combătut în presa vremii cu vervă polemică de Sofia Nădejde. A scris câteva articole în presa locală și națională sub pseudonimul Constantin Săgeată. În actul de deces nr. 78 din 1883 este consemnată și afecțiunea care i-a curmat viața: un „flegmon iliac”, probabil o apendicită cu complicații. Decesul a avut loc la casa părinților săi din Pitești, strada Târgul de Afară, nr. 499.

Soții Teiuleanu au fost afectați profund de sfârșitul neașteptat al unicului lor fiu. Tatăl său, arendașul Ioan Dimitriu-Teiuleanu care avea origini sud-dunărene își întocmește testamentul în același an lăsându-și soția unică moștenitoare. Îmbătrânit și nevăzător, se stinge din viață peste câțiva ani. A decedat în urma unei embolii, în casa sa din Pitești, strada Târgu din Afară, nr. 84, după cum s-a trecut în actul de deces nr. 314 din 1886.

Pentru a cinsti memoria fiului și a familiei sale, Maria Teiuleanu, rămasă singură moștenitoare a hotărât „fără șovăire ca prinosul sârguințelor și economiilor” să fie pus în slujba „unui țel mai înalt”.

La finele anului 1899, ea donează întreaga moșie „Funia Domnească” de circa 400 de hectare situată în comuna Teiu, plasa Cotmeana-Găleșești din județul Argeș, precum și locul cu casele sale situate în orașul Pitești, strada Târgu de Afară, nr. 5 și 7, astfel încât să formeze un fond care să se administreze de Casa Școalelor, fond care să servească numai pentru „Școala profesională de fete din Pitești”, în condițiile impuse de donatoare. Dorința acesteia a fost ca fondul, cât și școala, să poarte numele „Ion, Maria și Constantin Teiuleanu”.

În cinstea donatoarei, strada Târgul din Afară pe care se afla și casa familiei a purtat, încă din vremea donatoarei, denumirea Teiuleanu, ca un act de recunoștință din partea municipalității pentru actele de binefacere realizate pentru orașul natal mult îndrăgit „…pentru un punct al țării noastre, mie însă foarte scump, pentru orașul Pitești”, după cum stă scris în actul de donație.

Ca recunoștință, Ministerul Instrucțiunii Publice, prin decretul 47/I/1904 i-a acordat medalia „Răsplata muncii pentru învățământul secundar”, clasa I pentru „Mare donațiune făcută școlii profesionale din Pitești”.

Donația Mariei Teiuleanu a fost un exemplu care a închegat inițiative similare pentru susținerea învățământului fetelor. În anii care au urmat, Primăria orașului Pitești s-a implicat în consolidarea bazei materiale a școlii profesionale de fete, astfel că în 1914 cedează o clădire alăturată (Casa doctorului Botescu) pentru a fi folosită ca internat școlar. În 1928, din fondul școlii profesionale și cu sprijinul suplimentar din partea ministerului se cumpără un imobil alăturat, cu o sumă importantă de bani (1.700.000 lei). Continuând tradiția Mariei Teiuleanu, o fostă elevă a școlii profesionale, Sabina Constantinescu, prin testamentul său din 1942 a contribuit la mărirea zestrei acestei deja prestigioase școli pentru învățământul fetelor. Cu ocazia serbărilor școlare, Maria Teiuleanu s-a implicat anual în acordarea premiilor și burselor pentru elevele meritoase. Aceasta se stinge din viață în 1922, la o vârstă venerabilă (83 ani). Conducerea școlii profesionale a continuat să omagieze personalitatea Mariei Teiuleanu și gestul ei filantropic, să îngrijească mormântul familiei și chiar să-i ridice un bust de bronz care a fost amplasat în incinta liceului.

La un deceniu de la prima donație pentru școala de fete din oraș (1899), Maria Teiuleanu mai face un act filantropic admirabil, prin testamentul său din 1909, prin care lasă Primăriei orașului Pitești impozantul imobil în care locuia, aflat la intersecția străzilor Craiovei cu Teiuleanu, cu condiția ca după moartea sa și a nepoatei sale Victoria Posescu, în acest imobil să se amenajeze la etaj un azil pentru femei bătrâne și sărace, azil care să se întrețină de municipalitate din chiria prăvăliilor aflate la parterul clădirii. Testatoarea a dorit ca stabilimentul social să se numească „Azilul de femei Maria I. Dimitriu-Teiuleanu”.

În 1940, la parterul imobilului Teiuleanu se aflau „Farmacia Modernă Orezeanu – G. Gălușcă” cu un laborator farmaceutic propriu, precum și spații comerciale (prăvălii) în care funcționau o frizerie, o tinichigerie, un magazin de coloniale și un perier. La etajul clădirii, unde s-a aflat apartamentul testatoarei, erau 13 încăperi pentru locuire pe care le folosea nepoata sa Victoria Posescu. Suprafața totală a acestui imobil (terenul) era de 414 mp.

În urma atacului aerian de la 6 mai 1944, când orașul Pitești a fost bombardat de trupele aliate, clădirea a fost grav avariată, fiind deteriorat acoperișul, grinzile, zidurile, ușile și ferestrele. După război, imobilul a trecut în proprietatea statului și a suferit o transformare radicală, întrucât a devenit primul „Magazin Universal” din oraș. A fost demolat în anii 70, în contextul sistematizării comuniste, care a șters definitiv vechea stradă Teiuleanu (Târgul de Afară) și dorința Mariei Teiuleanu de a se înființa un azil de bătrâne în frumosul său imobil.

Chiar dacă a fost o femeie instruită într-o societate încă patriarhală, Maria Teiuleanu s-a dovedit vizionară în acțiunea de susținere a învățământului fetelor. Donația ei a încurajat accesul fetelor în învățământul profesional și secundar, fiind un sprijin exemplar în procesul de emancipare a femeilor. În prezent, Liceul economic „Maria Teiuleanu” din Pitești îi poartă numele cu mândrie, aducând în contemporaneitate zbuciumul unei vieți de acum un secol și  opera caritabilă pentru urbea natală mult iubită.

 TESTAMENTUL MARIEI TEIULEANU

Subsemnata Maria I. Dumitriu zisă și Teiuleanu, văduvă domiciliată în Pitești, strada Teiuleanu, nr. 4, neavând ascendenți sau descendenți și dorind, fiind în deplină posesiune a facultăților mele mintale, de a dispune de modul cum are a se stăpâni averea mea din viață și cu gândul de a continua deoparte opera filantropică ce am întreprins prin înzestrarea Școlii Profesionale de Fete din Pitești, iar de alta de a exprima mulțumirea mea sufletească către nepoata mea de soră D-na Victoria I. Posescu, pentru deosebita dragoste ce mi-a arătat, din libera mea voință și nesilită de nimeni dispun cele ce urmează.

Institui legatară universală cu restricțiunile mai jos arătate, asupra întregii mele averi imobiliară și mobiliară de orice natură, bani, efecte publice, creanțe etc. ce se va găsi la încetarea mea din viață pe nepoata mea Victoria I. Posescu.

Leg și las uzufructul casei mele din Pitești, strada Teiuleanu, zisei mele nepoate și legatară universală Victoria I. Posescu cu obligațiunea pentru D-sa de a-l întreține în bună stare și de a-l asigura în contra incendiului pentru întreaga lui valoare plătind regulat primele de asigurare.

O oblig de asemenea, ca cu ocazia înmormântării mele să cheltuiască suma de 6.000 lei, din averea ce i-o las și a remite d-lui primar al orașului Pitești de o împărți la săraci, restul din această sumă ce va prisosi, după defalcarea cheltuielilor ce se vor face cu aducerea unui episcop sau arhiereu și plata tuturor cheltuielilor de înmormântare.

O mai oblig ca să-mi facă toate parastasele și pomenile la epocile cerute de religiunea noastră ortodoxă creștină și de a îngriji de întreținerea în bună stare a cavoului în care voi fi înmormântată.

Leg și las nuda proprietate a acestor case, adică a caselor mele din Pitești, strada Teiuleanu 4, unde locuiesc, comunei Pitești, obligând-o de a întreține și a instala de veci în întregul apartament în care locuiesc un azil pentru femei care nu dispun de mijloace de existență, sunt de naționalitate română ortodoxă și domiciliază în Pitești, vor fi însă preferate cele care ar fi în grad de rudenie cu mine, chiar de nu și-ar avea domiciliul în Pitești.

După decesul, meu și acel al legatarei mele universale, D-na Victoria I. Posescu, comuna Pitești intrând în plină proprietate a caselor ce i le leg, va fi obligată ca în termen de cel mult un an să instaleze și să organizeze azilul cumpărând cele necesare din venitul prăvăliilor imobilului pe acel timp.

Pe frontispiciul caselor din partea dinspre Piața Episcopiei, se va scrie cu litere vizibile „Azilul de femei Maria I. Dimitriu-Teiuleanu”.

În acest azil nu se vor primi decât femei de cel puțin în vârstă de 52 de ani din clasa mijlocie sau de sus a societății piteștene și fiind lipsite de mijloace de existență. Numărul lor va fi de cel mult 10 (zece) femei, pe cât vor permite veniturile imobilului, câte două de fiecare încăpere, celelalte odăi fiind destinate a servi la necesitățile lor comune.

Azilul va fi administrat sub supravegherea d-lui primar al orașului Pitești, de un comitet de trei femei, desemnate de D-sa printre acelea ale azilului, care vor fi mai destoinice și pe cât se poate și cu cunoștință de carte, din care una tot desemnată de D-sa se va numi superioara azilului.

Prăvăliile imobilului se vor închiria de către Primăria orașului Pitești prin licitație publică pe perioadă de câte trei ani, iar clădirile se vor percepe trimestrial de către administrațiunea azilului. Din sumele încasate se vor achita mai întâi diferite dări fiscale ale imobilului precum și cheltuielile pentru oficierea în fiecare an a unui parastas la o biserică din apropierea azilului la ziua aniversării morții mele, la care vor asista toate femeile din azil; iar restul se va cheltui pentru hrana, îmbrăcămintea, încălzit și alte necesități.

În fiecare an conturile de gestiune ale azilului se vor verifica de către un domn controlor fiscal și un funcționar al primăriei, ambii desemnați de către dl. primar al orașului Pitești, și care vor primi câte 25 lei pentru întreaga lucrare.

Raportul acestei comisiuni va fi suspus aprobării d-lui primar. Lista femeilor ce se vor primi la azil atât în momentul inaugurării lui cât și în urmă la vacanțele ce se vor ivi, se vor alcătui de către dl. primar luând avizul și consiliului comunal din Pitești, după normele arătate în acest testament.

Numesc executor al meu testamentar pe dl. I. Posescu, soțul nepoatei mele Victoria I. Posescu.

Acest testament s-a scris după cererea mea și sub dicteul meu de către dl. A. Fostiropol, avocat în Pitești și s-a semnat de mine cu propria mea mână.

Făcut în Pitești, azi 5 noiembrie 1909.

Maria Dimitriu Teiuleanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.