A început deversarea de apă din Barajul Vidraru! Azi este doar un test!

Astăzi are loc un exercițiu amplu de deversare controlată a apei din lacul de acumulare Vidraru, între orele 7:00 și 18:00.

Pe parcursul zilei vor fi eliberate cantități diferite de apă, cu debite în creștere, pentru a verifica modul în care albia râului Argeș poate prelua volumele evacuate în condiții de siguranță.

Scopul exercițiului este testarea condițiilor reale de deversare controlată a apei, în contextul în care, în luna decembrie, va începe golirea barajului Vidraru pentru lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru.

Au fost mobilizate toate instituțiile implicate, astfel încât exercițiul să se desfășoare în deplină siguranță. Peste 200 de oameni sunt în teren, respectiv reprezentanți ai Hidroelectrica, Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea, Poliției Argeș, Jandarmeriei Argeș, ISU Argeș, ANPA, Direcției Silvice, Agenției pentru Protecția Mediului, precum și ai primăriilor Arefu și Corbeni.

Centrul de comandă și coordonare a fost stabilit la Primăria Corbeni, iar zona este monitorizată permanent, atât de la sol, cât și din aer, cu ajutorul a cinci drone.

Autoritățile fac un apel ferm către locuitorii din zonele vizate și către turiști: „Pentru siguranța dumneavoastră, nu vă apropiați de albia râului Argeș!”

Cetățenii au fost deja informați despre acest exercițiu prin adunări publice, panouri informative, anunțuri din casă în casă, iar în această dimineață a fost emis și un mesaj Ro-Alert.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.