În prezent, în Pitești sunt racordate la sistemul centralizat 17.400 de apartamente

„În această iarnă nu vom avea probleme – avem stocuri de gaz asigurate și dezvoltăm un proiect pilot unic în România: panouri solare termice, care reduc consumul de gaze cu 45% la centralele unde sunt instalate.

Prețul energiei termice facturat populației din Pitești rămâne la 353,97 lei/MWh, comparativ cu prețul real aprobat de 589,95 lei/MWh. Diferența este acoperită prin subvenții de la bugetul local, ceea ce face ca piteștenii să plătească un tarif semnificativ mai mic față de consumatorii din multe alte orașe din România” transmit reprezentanții Termo Calor Confort SA.

Pentru comparație:

  • București: 330 lei/MWh
  • Constanța: 350 lei/MWh
  • Pitești: 353,97 lei/MWh
  • Buzău: 377 lei/MWh
  • Oradea: 435 lei/MWh
  • Timișoara: 466 lei/MWh

Stocuri și subvenții:

  • Gaz natural înmagazinat la 01.10.2025: 46.988 MWh, în valoare de 8.675.245 de lei (preț MWh gaz natural – 326,03 lei/MWh);
  • Subvenție aprobată în bugetul local: 22.000.000 de lei;
  • Subvenție primită în 2025: 5.012.160 de lei.

Date fiind condițiile meteorologice și prognoza pentru perioada următoare, producerea și distribuția energiei termice pentru încălzire a început în 2 octombrie.

În prezent, în Pitești sunt racordate la sistemul centralizat 17.400 de apartamente.

  • Proiect pilot cu beneficii majore:

Municipiul Pitești se află printre puținele orașe din țară unde se derulează un proiect pilot de implementare a panourilor solare termice pentru producerea apei calde, cu aport de agent termic și pentru încălzire, în sezonul rece.

În acest moment, la două centrale termice, panourile sunt deja instalate și funcționează, reducând consumul de gaze cu 45% la aceste unități.

Rezultatele obținute confirmă eficiența investiției, iar proiectul va fi extins treptat și la celelalte 60 de centrale termice existente în municipiu, pentru a aduce beneficii pe termen lung întregii comunități: costuri mai mici, eficiență energetică sporită și protecția mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.