Drum liber pentru noul stadion din Pitești! Consiliul Local a aprobat cofinanțarea din bugetul local

„Astăzi, 16 octombrie 2025, Consiliul Local Pitești – cu excepția consilierilor PNL – a aprobat cofinanțarea solicitată de Compania Națională de Investiții pentru construirea, din fonduri guvernamentale, a noului Stadion „Nicolae Dobrin”! Este un moment istoric pentru orașul nostru și pentru toți iubitorii sportului. După ani de muncă, demersuri și colaborări, avem, în sfârșit, calea deschisă pentru începerea lucrărilor în 2026!” a anunțat primarul Cristian Gentea.

Vlad Niculae, fostul secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, omul care a sprijinit cu toată puterea investițiile Piteștiului realizate cu bani din fonduri guvernamentale și europene a explicat, într-un comentariu la postarea primarului Gentea, de ce este importantă construirea stadionului și care sunt beneficiile pe care le va aduce:

„Un primar cu adevărat hotărat, un om extrem serios! Știm cu totii cât de important este acest proiect pentru Pitești și pentru Argeș. Acest proiect nu este un moft, este o lucrare ce va dăinui în timp, va aduce plus valoare atât în mediul sportiv argeșean cât și în mediul economic.

Această clădire nu este proiectată numai pentru fotbal, ea se va autofinanța și astfel NU va pune o presiune pe bugetul primăriei, ba dimpotrivă, va aduce și profit.

Noua Sală Polivalentă, Bazinul Olimpic Pitești proaspăt renovat de același primar și viitorul Stadion Nicolae Dobrin vor pune Piteștiul și Argeșul pe scena internaționala a multor sporturi și astfel vom ține sus steagul pentru ROMÂNIA! Sportul înseamnă sănătate, echilibru, voință, disciplină dar și speranță, și aceste investiții măresc posibilitatea ca visele tinerilor sportivi să ajungă realitate și să ne facă pe noi cei ce privim mândri că suntem români!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.