Andrei Grigore: PSD a devenit partidul care are cei mai mulți tineri promovați în funcții de vârf

La Consiliul Politic Național al TSD România, tinerii social-democrați s-au întâlnit cu lideri precum Sorin Grindeanu, Mihai Ghigiu, Alexandru Rogobete, Gheorghe Șoldan și Bogdan Ivan, cu care au împărtășit idei și experiențe.

’’Față de tot ce știam despre PSD în anii trecuți, când eram în facultate și în presă, vă spun că în prezent „ciuma roșie” a devenit partidul care are cei mai mulți tineri promovați în funcții de vârf, ori în candidaturi care mai apoi i-au dus în funcții de vârf, pentru că norocul (campania) ți-l mai faci și cu mâna ta’’- declară Andrei Grigore, prezent la Consiliul Politic Național al Tineretului Social Democrat.

Andrei Grigore: ’’Ce vreau să spun cu treaba asta legată de tineri?

Ei bine, încă din anii de proteste în care studenții mergeau gratuit (datorită PSD) cu trenul oriunde în țară, dar mai ales la București, ca să înjure în Piața Victoriei ghiciți pe cine… tot pe PSD, acest partid și-a dat seama că nu mai e suficient doar să ia măsuri social democrate, conform credinței și doctrinei sale, adică să protejeze categoriile vulnerabile, deci și pe tinerii la început de drum, studenții și elevii, ori pe copiii din zone defavorizate, să susțină tinerii antreprenori și tinerii agricultori prin programe dedicate, să crească salariile din învățământ și sistemul sanitar, să păstreze sau chiar să mărească bursele școlare (nu mai e cazul nici de păstrat în guvernarea actuala) și multe altele… Nu mai spun de salariul minim și pensii, cifrele INS și Eurostat sunt publice și la îndemâna oricui are ochi să vadă si voință să înțeleagă ce a făcut PSD de fiecare dată când a dat premierul țării.

Revenind… spuneam că „ciuma roșie” și-a dat seama că nu mai e suficient doar să-ți faci datoria doctrinară și că, oricât de greu le-ar fi, „vechii” politicieni trebuie să facă loc în primele rânduri ale partidului și oamenilor tineri, care au capacitatea să aplice, explice și chiar să îmbunătățească toate aceste măsuri pe înțelesul lor, al tinerei generații.

Deși în toată istoria sa PSD a luat măsuri (și) pentru tineri, electoratul tradițional PSD a fost majoritar tot cel de vârstă înaintată. Acest electorat se împuținează zilnic, pe cale naturală. Aceasta este realitatea demografică. Așadar ce facem cu PSD, îl lăsăm pradă AUR? (cum ar zice haterii).

Slava Domnului, nu! Îl lăsăm, în parte, tinerilor.

Am 28 de ani fără 2 săptămâni și chiar mi-a luat ceva să înțeleg că PSD nu este și nici nu a fost mai rău.

În toate etapele prin care țărișoara asta a trecut în postdecembrism, PSD-ul a fost absolut necesar (or să mă înjure unii de pe aici pentru ce zic acum, dar așa este). De la tranziția anilor ’90, instalarea democrației -așa cum a fost ea, „originală” sau nu- și evoluția, chiar dacă înceată, a capitalismului, până la aderarea la NATO și UE în prima decadă a acestui secol, PSD (FSN-FDSN-PDSR), cu bunele și relele sale, a fost responsabil atât de nașterea cât și de materializarea tuturor acestor procese.

De ce PSD a fost și este necesar României? Pentru că România a fost și este încă o țară cu nevoi de stânga.

De ce PSD trebuie să se reformeze și deja o face? Pentru că în cei 35 de ani care au trecut, democrația românească este, în sfârșit, una solidă, iar nevoile de stânga nu dispar, dar se nuanțează.

Partidul Social Democrat înțelege și aplică, mai evident decât oricând în istoria sa, „întinerirea” eșalonului întâi. Lucru lăudabil.

Am fost, în weekend, prezent la Consiliul Politic Național al Tineretului Social Democrat, unde președintele PSD Sorin Grindeanu și președintele TSD Mihai Ghigiu ne-au vorbit pe înțelesul nostru. Cum? Aducând la dezbateri tineri aflați Guvern și în eșalonul întâi al partidului.

Dintre tineri, pe lângă Mihai Ghigiu (36 ani) – președinte al TSD România și al Comisiei pentru învățământ din CDep, ne-au fost alături Bogdan Ivan (34 ani) – ministru al Energiei, venit chiar din rândurile noastre, ale TSD, Alexandru Rogobete (34 ani) – ministrul Sănătății și Gheorghe Șoldan (34 ani) – președintele CJ Suceava, tot un produs al tineretului social democrat. Toți PSD-iști tineri cu (deja) rezultate solide.

În altă ordine de idei, dragi prieteni și colegi de generație, „ciuma roșie” nu mai este de mult ciumă. De fapt, nici nu cred ca a fost vreodată…

Trebuie doar să deschideți ochii. Suntem mulți cei care am făcut-o deja, vă așteptăm lângă noi.

PS: Cineva a spus foarte frumos: Nu degeaba sângele este roșu și inima bate în stânga”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.