După ce Consiliul Judeţean a lăsat Grădina de Vară din Piteşti să ajungă o ruină, mai nou Dan Manu vrea să o refacă

Marți, 09 august, președintele Dan Manu a efectuat o vizită în mai mai multe locații din Pitești ce aparțin Consiliului Județean Argeș.

Astfel, președintele Consiliului Județean Argeș a vizitat sediul fostului cinematograf Lumina, aflat acum în proprietatea administrației județene, locație în care au fost făcute mai multe lucrări de amenajare și modernizare, însă investiția nu a fost finalizată, fosta sală de cinema necesitând lucrări majore, atât la interior, cât și la exteriorul clădirii.

Președintele Consiliului Județean Argeș a mers apoi la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde se dorește extinderea clădirii spitalului, prin modernizarea și extinderea spațiilor destinate ambulatoriului de specialitate.

Un alt obiectiv vizitat a fost Grădina de Vară. Aflată în centrul orașului Pitești, locația se află într-o avansată stare de degradare. Profund dezamăgit de ceea ce a găsit, președintele Dan Manu a dispus măsuri de igienizare a zonei, dorind ca pe viitor să redea acestei clădiri destinația pe care a avut-o inițial, aceea de Grădină de Vară, un loc în care instituțiile de cultură argeșene să pună în scenă spectacole și festivaluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.