Anunțul ministrului Sănătății privind Serviciile de Ambulanță

Serviciile de Ambulanță rămân în continuare în subordinea Ministerului Sănătății, nu vor fi transferate în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Colaborarea dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU, se va menține operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență, în scopul de a sprijini eficient cetățenii aflați în situații critice. Serviciile de ambulanță vor funcționa ca până acum – în subordinea Ministerului Sănătății și în coordonarea operaționala a DSU pentru situațiile de urgență.

’’Reforma sistemului nu va afecta personalul medical sau auxiliar din cadrul Serviciilor de Ambulanță. Reorganizarea și reforma sistemului vor avea loc simultan, atât pentru Serviciile de Ambulanță, cât și pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență, însă acest lucru nu implică sub nicio formă transferul Serviciilor de Ambulanță de la Ministerul Sănătății la DSU.

Rugăm persoanele care speculează informațiile referitoare la reforma Serviciilor de Ambulanță să înceteze cu aceste practici, care nu fac decât să oprească progresul real al reformelor în interesul sistemului și al cetățenilor.

Ministerul Sănătății va colabora în continuare cu Departamentul pentru Situații de Urgență pentru dezvoltarea unui sistem de urgență mai eficient, care salvează zilnic mii de vieți’’ – transmite ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.