AUTOVACINUL, terapia personalizată care învinge bacteriile multirezistente, realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Într-o postare pe pagina de Facebook a Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale, este prezentat AUTOVACCINUL, terapia personalizată care învinge bacteriile multirezistente, realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Iată ce înseamnă AUTOVACCINUL și care sunt beneficiile acestuia.

Puțini au auzit de autovaccin, dar și mai puțini sunt cei care au beneficiat de efectele remarcabile ale acestui produs biologic, preparat de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Autovaccinul este o terapie personalizată, o alternativă de tratament la cele mai complicate infecții bacteriene, cele care nu cedează, ba dimpotrivă, se agravează, în ciuda administrării de antibiotice. Altfel spus, când infecția trenează de luni, poate ani, iar tratamentul se dovedește a fi ineficient, când crește rezistența bacteriilor patogene, recurența infecțiilor și deficiența de răspuns imun, poți apela la specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, singura instituție din România care îți poate prepară un autovaccin.

Autovaccinul nu este un produs ca celelalte vaccinuri – cele gripale, obligatorii, din schema națională de imunizare – ci este un preparat personalizat obținut în laborator în componența căruia intră bacteria sau bacteriile care produc infecția pacientului, inactivate termic. Acesta se prepara doar în urma solicitării ferme a pacientului și a recomandării făcute de către medicul curant al acestuia.

Autovaccinul se administrează sub formă buvabilă sau injectabilă pentru pacienții cu infecții bacteriene localizate, cronice/recidivante, cum ar fi: infecții de tract urinar și urogenital, infecții cutanate și de părți moi, infecții pulmonare, infecții osoase ș.a.

Mecanismul de acțiune al autovaccinului este reprezentat de stimularea răspunsului sistemului imunitar față de agentul patogen. Vindecarea se produce prin stimularea propriei imunități, iar efectele sunt de lungă durată, uneori pentru totdeauna.

În ceea ce privește eficiența, specialiștii institutului sunt contactați de pacienții care au beneficiat de efectele benefice ale autovaccinului prin care au reușit să scape de infecția care i-a chinuit ani de zile. Ne bucură astfel de vești! Alții se întorc după 2-3 ani pentru că a reapărut infecția. Efectul autovaccinului conferă protecție pentru un timp, luni, ani, poate și mai mult sau chiar definitiv. Autovaccinul este o terapie care nu trebuie abandonată o dată ce începeți să vă simțiți bine. Creatorii autovaccinului recomandă între 2 și 3 rapeluri după doza inițială. Aceasta, pentru că autovaccinul nu ne face imuni la bacterii, ci ne ajută să le învingem prin forțe proprii. Forțe pe care uneori trebuie să le împrospătăm.

Ca la orice vaccin, pot apărea reacții adverse locale (roșeață, durere), ce dispar cu comprese cu apă rece în maximum 24 ore, sau reacții generale (febră). Medicul care supraveghează tratamentul pacientului este cel care decide dacă e cazul să reducă doza de autovaccin. Acest tratament nu este recomandat celor cu imunodepresie congenitală ori dobândită. Pacienții cu boli febrile recurente sau în convalescență după aceste boli, cu stări de insuficiență organică gravă (hepatice, renale, cardiace, respiratorii) nu răspund adecvat acestui tip de tratament. Administrarea autovaccinului nu este indicată nici în cazul femeilor însărcinate.

Numărul pacienților care au beneficiat de autovaccin este în creștere. Dorim să menționăm că, în anul 2023 au fost produse 1328 de autovaccinuri (639 buvabile și 689 injectabile), iar în anul 2024 au fost produse 1508 de autovaccinuri (600 buvabile și 908 injectabile). Nu pentru toate infecțiile putem produce autovaccin. Pentru situațiile în care nu putem prepara autovaccin, ajutorul oferit de Institut este reprezentat de analize de laborator pentru testarea sensibilității la antibiotice și chimioterapice.

În ultimii ani, cercetătorii noștri au pus accent pe studii în domeniul imunomodulatorilor, considerând că autovaccinul poate reprezenta o alternativă terapeutică fezabilă în faţa creşterii alarmante a nivelului răspândirii rezistenței microorganismelor la antibiotice. Unul dintre obiectivele noastre este realizarea unor studii privind eficiența Autovaccinului românesc, pentru fiecare patologie în parte. Momentan putem prezenta doar elementele ce apar în articole deja publicate, în revista Institutului Cantacuzino.

Autovaccinul este recomandat de tot mai mulți medici specialiști, demonstrând, astfel, că acest produs își dovedește eficiența, reprezentând «un ultim cartuș» în lupta cu infecțiile bacteriene recidivante. Probabil, în viitor, specialiștii români în autovaccinuri vor dispune de linii tehnologice pentru producție la scară mare, iar medicii vor vedea dincolo de antibiotice și vor prescrie autovaccinuri pentru infecțiile nosocomiale.

Autovaccinul a fost introdus pentru prima dată de către bacteriologul britanic Almroth Edward Wright, în anul 1903, și și-a dovedit eficiența în tratarea unor infecții cronice ale pielii, ale aparatului respirator, colonului și ale tractului urinar la adulți, copii și sugari. După descoperirea penicilinei, autovaccinul a devenit mai puțin popular ca agent terapeutic împotriva infecțiilor bacteriene. În ultima vreme, antibioticele se pare că își dovedesc ineficiența în cazul unui consum prelungit, bacteriile dezvoltând rezistență, ceea ce a condus la o reluare a terapiilor prin autovaccin. În România, autovaccinul a fost preparat la Institutul de Seruri și Vaccinuri Dr. I. Cantacuzino încă din 1930, iar din anul 2006 s-a reluat prepararea acestuia în Laboratorul de terapii personalizate.

Sursă: Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.