Cel mai lung drum județean modernizat cu fonduri europene din Regiunea Sud-Muntenia începe în Argeș

’’Astăzi am predat constructorului, împreună cu administratorul public Cristian Puiu, directorul Sorin Ivașcu, prefectul Făcăleaţă Ioana și primarii din comunele beneficiare, amplasamentul constructorului pentru modernizarea DJ 659, un proiect major pentru județul nostru, cu o lungime de peste 58 km și o valoare totală de 71,3 milioane de euro, din care valoarea nerambursabilă este de 63 de milioane euro!’’ – a anunțat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

DJ 659 traversează 7 comune și 16 sate: Pitești, Bradu, Suseni, Rociu, Negrași, Mozăceni și Ștefan cel Mare – până la limita cu județul Dâmbovița. Este un drum care asigură legătura cu rețeaua TEN-T și cu viitorul Drum Expres Craiova-Pitești, prin pasaje și intersecții importante.

Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, iar lucrările – realizate de General Trust Argeș și CONI S.R.L. – se vor derula pe parcursul a 30 de luni.

Ce înseamnă acest proiect:

– 57,4 km de drum modernizat

– 11 poduri/podețe

– 54 stații de transport public

Peste 59.000 mp de trotuare și alveole și mii de indicatoare rutiere și elemente de siguranță rutieră.

Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă: ’’Pe noul exercițiu financiar european, Consiliul Judetean Arges mai are finanțare asigurată pentru DJ 679, cu o lungime de aproape 48 de kilometri – cea mai mare accesare de fonduri europene în cadrul Regiunii Sud-Muntenia pe infrastructură: 75 milioane euro!

Un drum modern înseamnă mobilitate mai bună, siguranță, acces pentru comunități și pentru economie, conectivitate reală între sate, comune și rețelele mari de transport.

Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, mulțumesc în mod special directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat pentru implicare, și reconfirm angajamentul nostru pentru dezvoltarea infrastructurii județene cu sprijinul fondurilor europene!”.

„Astăzi marcăm un moment important pentru județul Argeș și pentru locuitorii din toate localitățile traversate de DJ 659. Modernizarea acestui drum – unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură rutieră din regiunea Sud-Muntenia – confirmă faptul că Argeșul este un județ care știe să atragă fonduri europene și să le transforme în dezvoltare concretă.

Argeșul este pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia și pe unul dintre primele locuri din țară la atragerea de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Felicit conducerea Consiliului Județean Argeș și, în mod special, pe domnul președinte Ion Mînzînă pentru viziune, pentru seriozitate și pentru capacitatea de a transforma proiectele în realitate. Felicit echipa de implementare a proiectelor cu fonduri europene din cadrul CJ Argeș pentru profesionalism, dar primarii din toate comunele traversate de acest drum pentru implicare și colaborare eficiente”, a transmis prefectul Făcăleaţă Ioana.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.