Tânăr din Topoloveni, înjunghiat de sora sa. A murit în mâinile salvatorilor!

În noaptea de 15 spre 16 iunie, un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat în localitatea Topoloveni după ce a fost înjunghiat de sora sa, o femeie în vârstă de 39 ani.

Polițiștii au fost alertați de un echipaj medical care a intervenit la fața locului şi care a constatat că pacientul prezintă o leziune specifică pe tăiere-înțepare, iar cercetările au fost preluate imediat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, alături de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

„Ca urmare a confirmării aspectelor preliminare, cercetările au fost preluate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

În cauză a fost administrat un probatoriu complex, pentru stabilirea împrejurărilor în care victima a suferit vătămările ce au dus la deces, stabilindu-se că persoana care i-ar fi cauzat leziunile ar fi sora victimei, femeie de 39 de ani, din aceeași localitate, astfel rezultând încadrarea faptei ca violență în familie sub forma omorului.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, 16 iunie a.c., să se aprecieze dacă față de femeie vor fi dispuse sau propuse măsuri preventive.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive, reprezintă etape și activități de urmărire penală, reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, activități ce nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.