BEC a validat 12 candidaturi pentru alegerile prezidențiale. Cine aspiră la primul fotoliu al țării

Foto: presidency.ro

Biroul Electoral Central a validat în total 12 candidaturi pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Luni, 17 martie, BEC a mai admis o parte din dosarele depuse în ultima zi a perioadei de înregistrare.

Cei 12 sunt: Nicuşor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş, Anamaria Gavrilă, Silviu Predoiu, Daniel Funeriu, Sebastian Constantin Popescu şi John Ion Banu Muscel.

În cazul ultimilor doi, BEC a sesizat organele de urmărire penală pentru posibile nereguli legate de listele de susţinători.

Deciziile Curţii Constituţionale, care a mai analizat luni o serie de sesizări legate de candidaturi, nu au produs modificări, nici în privinţa dosarelor înregistrate, nici a celor pe care nu le-a admis.

Miercuri, pe 19 martie, este termenul limită până la care un candidat validat se poate retrage din competiţia electorală pe proprie răspundere.

Pe 20 martie, candidaturile şi semnele electorale validate rămân definitive, iar două zile mai târziu, pe 22 martie, se va stabili ordinea în care candidaţii se vor regăsi pe buletinul de vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.