Cupa Mărțișor 2025 – Piteștiul, capitala înotului românesc!

În acest weekend, Bazinul Olimpic din Pitești a fost scena performanței pentru 400 de tineri înotători, din 36 de cluburi din România și Republica Moldova, care au demonstrat că pasiunea, munca și determinarea duc la performanță!

Fete și băieți cu vârsta între 6 și 18 ani și-au testat limitele și pasiunea pentru sport prin probe de 50 m liber, 50 m spate, 50 m bras, 50 m fluture, 200 m liber și 200 m mixt.

În cadrul Cupei Mărțișor 2025, au fost date 92 de starturi și s-au decernat 276 de medalii, răsplătind efortul și talentul fiecărui participant!

Toate cluburile piteștene care au participat la competiție au reușit să urce pe podium, demonstrând un nivel ridicat de pregătire și performanță.
Clasament final pe cluburi:
1. CSM Pitești
2. Winner Pitești
3. BSC București
„În opinia mea, toți sunt câștigători – îi felicit pentru atitudine și spirit competitiv! Atmosfera extraordinară este și meritul antrenorilor, al părinților sau susținătorilor fiecărui campion!” a declarat primarul Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.