Marea Neagră monitorizată în urma avarierii a două vase petroliere

Foto Ministerul Mediului

Ministrul Mircea Fechet a convocat o întâlnire de lucru având ca subiect accidentul din Marea Neagră, din zona strâmtorii Kerci, în urma căruia două nave încărcate cu produse petroliere sunt avariate. Accidentul a avut loc pe 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov.

„Ne-am consultat în cadrul acestei întâlniri cu specialiștii în ceea ce privește posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în apele teritoriale românești ale Mării Negre, sau cum poate afecta unda de poluare țara noastră… Din informațiile pe care le avem până în acest moment, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre și să pună în pericol apele teritoriale românești. Având în vedere că accidentul a avut loc pe culoarul Kerci, spre Marea Azov, specialiștii consideră că pe această zonă nordică a Mării Negre de legătura cu Marea Azov, curenții au direcția principală în sens invers acelor de ceasornic, așa că deplasarea este întârziată, posibilitatea de a ajunge în zona litoralului românesc fiind infimă. Specialiștii de la ABADL monitorizează prin cele 9 stații hidrometrice de coastă și cele 7 profiluri hidrologice de larg, de 3 ori pe zi, direcția și viteza curenților marini”, a precizat Mircea Fechet.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.