Celulă de criză la Ministerul de Externe. 22 de români dispăruți în inundațiile catastrofale din Spania

22 de cetățeni români sunt dați dispăruți după inundațiile catastrofale din Spania, în urma cărora au murit cel puțin 95 de persoane. Anunțul a fost făcut, joi, de Ministerul Afacerilor Externe, care a transmis că se fac verificări. 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute și pagube materiale. Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informațiile privind dispariția a 22 de cetățeni români. Oficiul consular menține un contact permanent cu autoritățile spaniole, iar verificările sunt în desfășurare.

Premierul Marcel Ciolacu a convocat joi, la ora 15.00, miniștrii și reprezentanții mai multor instituții guvernamentale pentru a discuta situația românilor din Spania, afectați de inundații, și măsurile de sprijin pe care le poate oferi acestora statul român.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

În regiunea Valenciană locuiesc aproximativ 160.000 de români, potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Radu Filip.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.