Specie rară de barză neagră surprinsă în Parcul Natural Bucegi

O barză neagră a fost observată și fotografiată în Parcul Natural Bucegi.

În imagini, alături de barza neagră (Ciconia nigra), mai apare și un exemplar de cioară grivă (Corvus cornix). În fotografii se poate observa și ce a reușit să prindă barza, cel mai probabil un păstrav.

„Barza neagră este o specie retrasă și sfioasă, care cuibărește în păduri, în cuiburi pe care le folosește mai mulți ani și pe care le repară și consolidează în fiecare an. Se hrănește cu pești, mamifere mici, pui de păsări, oua, broaște, moluște, lipitori, râme, șopârle, șerpi sau insecte. Barza Neagră este o pasăre migratoare de talie mare, răspândită în pădurile de amestec din zona carpatică, cu întinderi de apă în apropiere. Aripile, gâtul și coada sunt negre cu reflexe metalice, abdomenul este alb, iar ciocul și picioarele sunt roșii. Cuibărește rar la noi în țară și migrează în sezonul rece în Africa.”, transmite Romsilva pe pagina de Facebook.

Parcul Natural Bucegi, situat în centrul țării, este unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Parcul are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri.

Credit foto: Vali Bălan, Parcul Natural Bucegi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.