Elevii de la Colegiul Neniţescu lansează un balon meteorologic în stratosferă

Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” din Pitești anunță cu mândrie participarea la un proiect internațional „Erasmus+” în colaborare cu liceul partener „Berufskolleg  Uerdingen” din Krefeld, Germania. Tema principală a acestui proiect este lansarea unui balon meteorologic în stratosferă, la o altitudine de peste 35 de kilometri.

Evenimentul va avea loc în data de 1 octombrie 2024, la ora 11.00, de la aerodromul „Henry Coandă” din Pitești. Acțiunea va marca un moment important în colaborarea educațională dintre cele două instituții. Proiectul urmărește să dezvolte competențele tehnice ale elevilor și să promoveze schimbul de bune practici în domeniul științelor exacte și tehnologiei între România și Germania.

Lansarea balonului meteorologic va oferi elevilor o oportunitate unică de a colecta date din atmosferă și de a înțelege mai bine fenomenele meteorologice și condițiile din stratosferă. Aceste date vor fi analizate în cadrul unui program educațional comun, contribuind astfel la dezvoltarea cunoștințelor în domeniul științei și tehnologiei.

Proiectul este finanțat prin programul „Erasmus+”, care încurajează cooperarea transnațională în educație, formare și inovare.

Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” și „Berufskolleg  Uerdingen”  își propun să continue colaborarea și în alte inițiative educaționale internaționale, contribuind astfel la formarea unei generații de tineri profesioniști bine pregătiți pentru provocările viitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.