Bărbat prin sub tractor! Leziunile au fost incompatibile cu viața!

Salvatorii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină în localitatea Beleți Negrești, în cazul unei persoane prinsă sub tractor. La misiune au participat pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni și Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 52 ani, prin sub utilaj. Deși au acționat urgent pentru extragerea acesteia, din păcate, nu au mai putut face nimic altceva, persoana prezentând semne incompatibile cu viața.

„În ziua de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apelurei de Urgență 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi fost prinsă sub un tractor care s-a răsturnat, pe un teren viran de pe raza comunei Beleți Negrești.

La fața locului au fost direcționați polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Pompierii argeșeni au intervenit pentru extragerea persoanei vătămate, ulterior fiind constatat decesul bărbatului în cauză, de 58 de ani, cu domiciliul în Topoloveni.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Verificările au fost preluate de polițiștii Fornațiunii Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, cercetările fiind continuate, sub supravegherea Parcehtului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.” a anunțat și IJP Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.