Marcel Ciolacu: Toţi vinovaţii în cazul de la Spitalul Pantelimon trebuie să meargă la închisoare

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în deschiderea ședinței de Guvern de joi, 8 august, că toţi cei găsiți vinovaţi în cazul morților de la Spitalul Pantelimon – unde doi medici au fost deja reţinuţi sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare – trebuie să meargă la închisoare.

„Categoric, toţi vinovaţii în cazul de la spitalul Sfântul Pantelimon trebuie să meargă la închisoare. Acuzaţia de omor cu premeditare în cazul unui medic este de neconceput, dacă aceasta este probată. Am văzut că Ministerul Sănătăţii a colaborat cu Parchetul la această anchetă din prima zi”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai avertizat că, dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative şi medicale, nu va ezita sa ceară demisii, de sus până jos, la minister, spital şi Colegiul Medicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.