Chipul iadului comunist. CNSAS publică, în premieră, fotografia torționarului Ioan Cîrnu, cel care a schingiuit-o pe eroina Elisabeta Rizea

Căpitanul de Securitate Ioan Cîrnu, cel care a condus represiunea sângeroasă împotriva grupului „Haiducii Muscelului”, a murit în 1976 fără a fi judecat pentru atrocitățile sale.

Mărturiile cutremurătoare ale Elisabetei Rizea, lăsate posterității, descriu torturile inumane la care a fost supusă: „Mi-a legat coada sub cârligul de la lampă… Așa mi-au smuls părul”.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a scos la lumină, în premieră națională, fotografia de la dosarul de cadre a unuia dintre cei mai cruzi și odioși torționari din istoria regimului communist, căpitanul Ioan Cîrnu. Descoperirea a fost posibilă în urma solicitării unui pasionat de istorie recentă, cercetătorii reușind să identifice imaginea care pune, în sfârșit, o figură în dreptul numelui care a semănat teroare în zona Muscelului.

„Figura odiosului torționar era de negăsit. Cu instrumentele pe care ni le-am creat în timp, i-am găsit dosarul de cadre”, au transmis reprezentanții CNSAS.

Portretul unui călău cu epoleți: De la „Tudor Vladimirescu” la șefia Securității

Ioan Cîrnu s-a născut la 15 octombrie 1918 în satul Buda, județul Bacău, provenind dintr-o familie de țărani săraci. Ascensiunea sa în aparatul represiv a început în celebra divizie sovietizată „Tudor Vladimirescu” (1943-1945). Devenit membru al Partidului Muncitoresc Român, Cîrnu a intrat în Corpul Detectivilor în 1946, activând în structurile Siguranței din Ploiești și Pitești.

Între 1 septembrie 1948 și 1 februarie 1951, acesta a fost transferat la Muscel, o perioadă de o brutalitate ieșită din comun, în care misiunea sa principală a fost lichidarea rezistenței anticomuniste din munți. Deși ulterior a fost trecut în rezervă în 1957 cu gradul de locotenent-colonel din cauza unor „lipsuri mari în muncă și afaceri” pe când conducea Securitatea Sighișoara, Cîrnu a murit liniștit în 1976, la București, fără ca justiția să-l tragă vreodată la răspundere.

Mărturia din iad a Elisabetei Rizea: „Nu sunt Iuda, să-i vând pe 30 de arginți”

În spatele fotografiei oficiale cu chipul impasibil al lui Cîrnu stau cuvintele de foc ale Elisabetei Rizea, eroina din Nucșoara care a refuzat să-și vândă neamul, în ciuda torturilor medievale aplicate personal de căpitanul de Securitate.

„M-a legat și m-a bătut cu cauciucul, de la ceafă la călcâi, și pe stânga, și pe dreapta. A dat Domnul de-a murit, și eu trăiesc, na!”, povestea Elisabeta Rizea despre cel care a încercat să o cumpere cu 300 de lei pentru a-i trăda pe partizani.

Refuzul ei a dezlănțuit o cruzime greu de imaginat: „Mi-a zvârlit basmaua din cap. (…) Mi-a legat coada sub cârligul de la lampa din tavan. Coada era groasă… Cîrnu mi-a tras scaunul, celălalt mi-a tras și masa. Coada mi-a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi-au smuls părul. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Dar tot nu i-am vândut”.

O viață de jertfă pentru „Haiducii Muscelului”

Născută Șuța, la 28 iunie 1912 în Domnești (Argeș), Elisabeta s-a stabilit în Nucșoara în 1931, după căsătoria cu Gheorghe Rizea. Prigoana familiei a început imediat după preluarea puterii de către comuniști, când unchiul ei, liderul țărănist Gheorghe Șuța, a fost asasinat de Securitate.

Când colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma Arnăuțoiu au înființat gruparea de rezistență anticomunistă „Haiducii Muscelului”, soții Rizea au devenit stâlpii de sprijin ai partizanilor, oferindu-le alimente, bani și informații. Trădată de o consăteană, Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată în 1950 și condamnată la 6 ani de muncă silnică.

Speranța Securității că spiritul femeii fusese frânt s-a dovedit falsă. Rearestată în 1958, a fost condamnată la 25 de ani de muncă silnică și încarcerată la Închisoarea Pitești sub un regim de maximă securitate, fiind ținută în lanțuri și torturată sistematic. Nu a scos niciun nume.

Victoria morală a eroinei din Nucșoara

Eliberată abia în 1964, în urma decretului de amnistiere generală, Elisabeta Rizea a trăit următorii 26 de ani cu stigmatul de „dușman al poporului”, fiind supravegheată și interogată constant de Securitate până la prăbușirea dictaturii în 1989.

Destinul a făcut ca, în timp ce călăul ei a pierit în anonimatul anului 1976, Elisabeta Rizea să supraviețuiască regimului și să devină simbolul rezistenței românești. În anii ’90, casa ei din Nucșoara a devenit loc de pelerinaj pentru liderii statului și pentru Familia Regală a României, Regele Mihai și Regina Ana aducându-i personal omagiul.

Eroina din Nucșoara a trecut la cele veșnice pe 6 octombrie 2003, la vârsta de 91 de ani. Publicarea fotografiei torționarului ei, după jumătate de secol de la moartea acestuia, reprezintă nu doar un act de justiție arhivistică, ci și o reparație morală în fața istoriei.