Grav accident, cu 3 morți și 4 răniți, pe A1!

Sursă foto: ISU Dâmbovița

Trei persoane au murit și încă 4 au fost grav rănite  într-un accident rutier petrecut în această după amiază pe autostrada Pitești – București, în dreptul localității Petrești, Dâmbovița.

Din primele informații, se pare că șoferul unui microbuz ar fi oprit pe banda de urgență după ce a făcut pană, iar pasagerii au mers într-un loc umbros pentru a aștepta ca bărbatul să schimbe roata. În acest timp, șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a lovit microbuzul din plin și a intrat în grupul de persoane.

 

În urma impactului, trei persoane au murit pe loc, iar alte patru au fost preluate de echipajele medicale, care le-a acordat primele îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Potrivit ISU Dâmbovița, în jurul orei 13.15 pompierii au fost solicitați să intervină la un accident produs între un TIR și o autoutilitară pe A1, la km 72, în comuna Petrești. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, 4 echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare, 3 echipaje SAJ și un container multirisc. Pompierii au identificat 7 victime ale accidentului și două persoane care nu au fost rănite. Din nefericire, trei dintre victime au fost declarate decedate, iar alte 4 persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.