„HAM grijă de tine!” Proiect de terapie cu câini, în spitalele din Ilfov

Pacienţii din spitalele ilfovene vor face şedinţe de terapie cu câini, care le vor aduce beneficii fizice şi emoţionale şi le vor accelera procesul de vindecare. Câinii de terapie vor vizita periodic pacienții Spitalului Județean Ilfov, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Buftea şi Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”.

Proiectul „HAM grijă de tine!” este derulat de Consiliul Judeţean, prin Biroul de Protecţie a Animalelor, în colaborare cu Asociaţia „Clubul Câinilor Utilitari”.

O şedinţă de terapie asistată de animale durează în medie o oră. Câinii sunt special antrenaţi dar mulţi dintre ei au fost salvaţi de pe străzi.

„Terapia Asistată de Animale (TAA) reduce stresul şi anxietatea, îmbunătăţeşte starea de spirit, creşte stima de sine, îmbunătăţeşte abilităţile sociale (comunicare, empatie), reduce sentimentul de izolare, ne ajută să ne concentrăm mai bine şi, evident, înseamnă acceptare şi iubire necondiţionate. Vorbim numai de beneficii şi ne bucurăm enorm să vedem că statul începe să facă mai mult. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bune practici” – Luciana Manole, Psiholog Clubul Câinilor Utilitari

„Am preluat acest proiect de peste hotare. Recent, s-a implementat ceva similar în Spania, la nivel de sistem public. Există şi în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii. În multe state, câinii de terapie sunt deja parte integrantă a tratamentului medical. Nu trebuie să ne fie ruşine să ne uităm la alţii cum fac şi să preluăm şi noi. E ceva complet normal. Toată lumea a primit această idee cu entuziasm, nu e nicio implicare financiară. Practic, nu ne costă nimic să facem bine” a anunțat șeful Biroului Protecția Animalelor, Hilde Tudora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.