Cine îi va lua locul lui Aurel Bălăşoiu în Parlament? Va fi deputat pentru 3 luni

Așa cum se știe, la alegerile locale din 9 iunie, controversatul Aurel Bălășoiu, fost PSD, actualmente PNL, fost primar, actualmente deputat, a devenit, din nou… primar! El a câștigat bătălia pentru fotoliul de edil șef al comunei Rociu, care este acum administrată de nimeni altul decât fiul său, pe care l-a lăsat la cârma comunei când el a plecat în parlament.

Față de alte alegeri, când schimbarea aleșilor se făcea în scurt timp, din cauza faptului că pe 9 iunie au fost comasate două scrutinuri, cel pentru Parlamentul european cu cel pentru aleșii locali, aceștia își vor prelua mandatul deabia în septembrie. Atunci expiră cei patru ani de mandat pentru precedenții edili.

De asemenea, alegerile pentru Parlamentul României vor avea loc în septembrie, după ultimele discuții, iar mandatul actualilor deputați și senatori expiră de drept deabia în decembrie! Astfel că, pentru a-și prelua noul mandat de primar, în septembrie, Aurel Bălășoiu va trebui să își dea demisia lăsând astfel liber locul pentru trei luni.

Potrivit listei cu care PSD a câștigat mandatele de deputat în 2020, următorul îndreptățit să intre în Parlament ar fi fost Alin Călinescu. Însă, cum și el a părăsit PSD pentru PNL, a ratat ocazia de a deveni deputat, chiar și pentru doar trei luni.

Astfel că, viitorul reprezentat al PSD în Camera Deputaților va fi Cătălin Mândroc, 37 de ani, om de afaceri și fost consilier județean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.