6 jandarmi argeșeni, premiați pentru spiritul civic și umanitatea de care au dat dovadă, în afara obligațiilor de serviciu

Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș i-a fost conferită Emblema de Onoare a M.A.I. În cadrul unei ședințe omagiale desfășurată ieri, 3 aprilie, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu ocazia sărbătoririi a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș i-a fost conferită Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

„Distincția a fost conferită de către vice-prim ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Marian Predoiu, pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Ministerului Afacerilor Interne și reprezintă încununarea efortului depus de toate cadrele unității noastre” anunță IJJ Argeș.

„În același timp, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, în prezența reprezentanților instituțiilor cu care cooperăm sau colaborăm, s-a desfășurat ședința omagială cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. În cadrul festivității, șase jandarmi argeșeni au primit distincții pentru spiritul civic și umanitatea de care au dat dovadă” se mai arată în comunicatul oficial al instituției.

  • Emblema de merit pentru acțiuni umanitare clasa I – plutonier adjutant Preda Flavius, care a intervenit pentru limitarea efectelor unei explozii, urmate de incendiu, salvând viața unui bărbat surprins de flăcări.
  • Emblema de merit pentru acțiuni umanitare clasa a III-a – plutonier adjutant șef Mincu Marian, plutonier adjutant șef Nistor Robert și plutonier Cărciun Ana, care au găsit un bărbat dispărut în urmă cu nouă ani și apoi, aflându-se în timpul liber, l-au condus pe acesta până în localitatea de domiciliu, pentru a-și regăsi familia;
  • Emblema de merit pentru acțiuni umanitare clasa a III-a – plutonier Mucenic Vlăduț, plutonier adjutant șef Tudor Ilie, care au intervenit pentru descarcerarea unei persoane, în urma unui accident rutier produs chiar în fața lor, salvându-i astfel viața.

    Tot cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, 9 ofițeri și 18 subofițeri au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, iar 78 de cadre au primit recompense morale (ridicarea unei sancțiuni, diplome de merit, mulțumiri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.