La cutremurul din 1977, deasupra Arpechimului se vedea tot cerul roşu, de parcă luase foc

În urmă cu 47 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, România a fost afectată de un seism devastator, soldat cu pierderea a 1.578 de vieția, aproximativ 11.300 de răniți și peste 35.000 de locuințe prăbușite.

Acesta s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,4 pe scara Richter și o durată de 55 de secunde.

În Piteşti, un singur bloc a fost afectat mai serios, dar vibraţiile au determinat oprirea instalaţiilor din Arpechim, iar facla enormă produsă în timpul cutremurului a stârnit panică în rândul populaţiei.

În blocul 12 B din Trivale se vedea printre etaje

Blocul 12 B din Trivale a fost, conform mărturiilor vremii, singurul afectat în structură, iar timp de un an de zile, perioadă în care acesta a fost consolidat, locatarii de la etajele superioare au stat pe unde au putut.

Din cauza zgâlţâielilor, la etajele superioare s-au dislocat pereţii, de se vedea dintr-o cameră în alta, dar şi între etaje. Problema a fost că la construcţia blocului fuseseră folosite nişte cofraje reutilizate, cu care s-au turnat iniţial cele patru blocuri-turn de pe strada Livezilor. Şi evident că structura nu a rezistat. Un an de zile a fost şantier în bloc! S-au turnat din nou stâlpi de rezistenţă, s-au pus pereţii la loc…

La Petrochimie, s-au oprit automat toate instalaţiile

Imediat după ce pământul s-a oprit din mişcare, oamenii au ieşit pe străzi, iar panica a pus stăpânire pe oraş. Mai ales că mare parte a comunicaţiilor din Piteşti s-au întrerupt şi oamenii nu aveau cum să ia legătura cu cei apropiaţi şi să afle cum sunt, ceea ce a dus la accentuarea spaimei.

Imaginea ce se vedea dinspre Combinat a fost însă un fel de Apocalipsă. Mihai Georgescu, fost director al Arpechim, la fel ca şi colegii săi, a fost chemat de urgenţă la muncă. „Eu locuiam în Centru, pe Bulevardul Republicii, în faţa Centrului de Calcul. Dinspre Combinat se vedea tot cerul roşu, de parcă luase foc! Am stat acasă doar cât să îmi liniştesc familia şi apoi am plecat să văd ce s-a întâmplat la Petrochimie. Pe vremea aceea eram inginer-şef, director de uzină la Piroliză, aveam răspunderea întregii secţii. Din cauza vibraţiilor, aparatura de supraveghere şi control a determinat oprirea automată a instalaţiilor şi toate gazele erau evacuate în faclă, unde ardeau cu o putere extraordinară şi cu înălţimi enorme. Se vedea de la kilometri distanţă, părea că a luat foc cerul întreg! Instalaţiile au rezistat însă bine, nu s-au produs pagube. Într-un singur loc a fost o mică problemă, în Piroliză II, unde, din cauza trepidaţiilor, s-a rupt un ventil regulator de la o conductă” – spune Mihai Georgescu.