Fabrica de magiun de la Topoloveni are o istorie considerabilă

Fabrica de magiun de la Topoloveni are o istorie considerabilă: a fost înființată în 1914 și a fost prima fabrică de acest gen din țară, cunoscută sub denumirea de ”Cooperativa din Topoloveni” unde se producea magiun din prune și din alte fructe.

După preluarea prin cumpărare în 2001 de către societatea comercială Sonimpex Serv Com, fabrica de magiun a fost repusă în funcțiune în condiții tehnologice adaptate standardelor internaționale, ceea ce a determinat un progres în ce privește calitatea produselor și recunoașterea națională și internațională a acestei calități.

Această decizie a permis obținerea celor mai prestigioase premii internaționale pentru calitate și înregistrarea ca produs cu Indicație Geografică Protejată la nivel european, apoi calitatea de furnizor al Casei Regale a României.

O afacere de familie înseamnă suflet și implicare

“Am furnizat mereu calitate și vom continua să furnizăm calitate. Asta într-o Românie care a conștientizat ceva mai mult decât până acum că sănătatea și o bună imunitate sunt foarte importante și că ambele încep cu alimentele pe care le punem pe masă.  Anul 2020 ne-a confirmat că am făcut alegerea bună și etică atunci când am decis să producem exclusiv alimente funcționale, 100% naturale“ – declară Bibiana Stanciulov, Director General Sonimpex Topoloveni.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.