Legenda orașului Curtea de Argeș. De unde vine numele urbei

”Înainte vreme, demult-demult, locurile pe care se află astăzi Curtea de Argeș erau acoperite de păduri uriașe și bântuite de fiare sălbatice.

Și-n vremea aceea au coborît de dincolo de munți, din Țara Făgărașului, trei frați mocani cu turmele de oi și cînd au văzut ei ce locuri frumoase sunt aici, ce fînețuri și izlazuri îmbelșugate sînt, n-au mai plecat în alte locuri și s-au oprit aici, făcându-și tîrle și bordeie, fiecare în câte o parte.

Cel mai bătrîn dintre ei, pe numele lui Arghiș, avînd și vite mari și porci și oi și vaci, și-a luat în stăpînire valea, cu toate suhaturile ei, de la Flamînzești și până-n Bătușari, așezîndu-și stăuina, cam pe unde e azi piața orașului. De la el s-a tras și numele orașului.

Al doilea frate, Balinte, a luat partea de la răsărit, pe unde e azi mahalaua Olarilor și al treilea, Bratu, toate olaturile din dreapta râului, până la Capu Dealului.

Văzând ei că lucrurile le merg din plin și că pentru atâta întindere ei sînt prea singuri, au chemat toate neamurile din țara lor de obîrșie, de prin Țara Arpașului și de aiurea.

Și au venit puzderie de lume, cu tot tîrhatul în căruțe, cu cățel cu purcel, ba s-au alivănit cu ei și neguțători și meșteșugari vestiți: cojocari, blănari, olari, opincari, etc. și au întemeiat case și gospodării, mici prăvălioare și ateliere de tot felul.

Cei mai mulți au ocupat centrul, pe unde merge acum strada Negru Vodă. Olarii s-au așezat mai la răsărit, întemeind vestita lor breaslă, pe unde se află și azi mahalaua care le păstrează numele: mahalaua Olarilor.

Unul dintre căpeteniile lor, Bușagă, cu toți ai lui s-au pălăduit pe dreapta rîului, mai jos întemeind mahalaua numită și azi Bușaga și neamul Bușegenilor, care nu s-a stins nici pînă azi.

Un altul, numit Brătuș, s-a așezat mai la sud, pe unde se află azi mahalaua Bătușarilor și o femeie de viță nobilă, venită tocmai de la Rășinari, s-a așezat cu neamurile ei pe malul drept al rîului, întemeind mahalaua care și azi îi poartă numele: Marina.

Cu timpul, locuitorii din Arghiș, mai tîrziu Argeș, au început să facă legături comerciale, tot mai strînse, cu orașele vecine: Rîmnicu-Vâlcea, Sibiu, Brașov, Cîmpulung, Pitești, Slatina valorificînd produsele lor locale: vite, obiecte casnice etc și aducînd trebuitoare pentru sătenii din împrejurimi. În felul acesta Argeșul a luat avînt, ajungînd repede la o stare înfloritoare.

Legenda mai spune că Negru Vodă, pornind odată la vînătoare, din Cîmpulung, prin pădurile de peste Rîul Doamnei, a ajuns pînă în Argeș și văzînd el frumusețea locurilor și așezărilor temeinice ale locuitorilor de aici, a hotărît să mute capitala țării de la Cîmpulung și a pus să zidească aici, curte nouă., biserică frumoasă, asemenea Sfintei Sofia de la Constantinopole, și cetate întărită de jur împrejur; a ridicat apoi în fața curții un turn mare de pază, cu ascunzători subterane. Cu toate materialele rămase a zidit, pe culmea dealului Sîn Nicoară, o bisericuță catolică, pentru soția sa, săsoaică și pentru toți sașii și săcuii veniți din Ardeal.

A ridicat și aici un turn mare, de pază; a făcut întărituri zdravene și un tunel între cele două așezări, ca să se poată refugia familiile, la o primejdie oarecare.”

(Dumitru Udrescu, De pe plaiuri argeșene, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, Pitești, 1974, pp. 116-117)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.