Efectivele de porci mistreţi, reduse semnificativ de epidemia de pestă porcină africană

Pesta porcină africană a redus semnificativ efectivele de porci mistreţi, atrag atenţia autorităţile. Potrivit specialiștilor, în special în zona de deal şi câmpie, efectivele de porc mistreţ s-au redus cu până la 90 la sută.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor spune că amploarea răspândirii pestei porcine se datorează migraţiei mistreţilor dintr-un fond forestier în altul, aceştia putând să se deplaseze pe distanțe de până la 100 de kilometri.

Specialiştii DSVSA afirmă că mistreţii sunt vectorii principali ai îmbolnăvirilor cu pestă porcină africană în ferme sau gospodării, şi de aceea se impune respectarea cu stricteţe, de către vânători, a măsurilor de biosecuritate, astfel încât să nu aducă virusul în aşezările umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.