Ciolacu, despre banii primiţi mită de Dumitru Buzatu: Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la un loc

Premierul şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat luni seara, la Antena 3 CNN, mita pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant primind-o, el spunând că nu a văzut în viaţa sa „atâţia bani la un loc” şi mărturisind că nu credea să mai vadă la televizor astfel de speţe.

„Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la un loc. Niciodată. S-a depăşit realitatea în care trăieşti şi realitatea românească. Aţi văzut reacţia partidului, a fost una corectă, în mai puţin de 24 de ore partidul a reacţionat după ce a văzut comunicatul DNA, vorbim de un flagrant, deci lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, fiecare om are dreptul să se apere. Îmi pare rău prin ce trece familia domniei sale, dar este o faptă care eu credeam că nu am să o mai văd la televizor, indiferent de cine ar fi implicat… Nu am crezut că şi la această vârstă pe care o are domnul Buzatu se mai poate apleca la un astfel de lucru. (…) Eu nu am văzut altceva la televizor, şi din atitudinea domnului Buzatu, decât faptul că nu mai era în lumea reală”, a spus Ciolacu la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.