Prezentare comuna Ungheni – PORTUL POPULAR

În comuna Ungheni, portul popular tradiţional s-a păstrat într-o mică măsură, el fiind influenţat de satele vecine din sudul judeţului Argeş, unde au trăit și mulţi bulgari.

Portul popular femeiesc se compune din următoarele piese:

• fotă ţesută în casă şi aleasă cu fir, în motive geometrice;
• zuvelci din lână neagră cu cusături din fir, grupate pe registre orizontale, în partea inferioară;
• ie încheiată cu „ciocănel” (lucrătură realizată cu acul, în lanţ, dând impresia de inimioare, din bumbac sau marchizet, cu mâneci largi sau încreţite „stuf” pe o bantă, ornamentată cu altiţă şi „râuri”
• şiruri de motive geometrice cusute cu „bumbăcel”; poale în şase clini, încheiate cu „ciocănel” şi motive geometrice cusute; ilic din catifea, cusut cu mărgele sau cu şiret în motive florale;
• maramă (cârpă) prinsă de păr cu „spilca”;
• în picioare ciorapi din lână, opinci, călţuni din lână neagră lucraţi într-un cârlig, gumari şi ghete, mai rar;
• la gât purtau mahmudele şi colan de mărgean.

La horă, fetele purtau sfanţi şi pitaci, bani mici de argint, cusuţi pe o bucată de pânză sau de catifea, iar în urechi purtau „icuşari”. Femeile măritate îşi pieptănau părul în „coance”, cozi înfăşurate ca un melc, peste care aplicau colţul alb din pânză ţesută, cu mărgele pe margine şi apoi, marama simplă sau cu alesături, din borangic sau din borangic în urzeală de bumbac.

Dacă acesta era portul popular femeiesc de sărbătoare, care, cu timpul, a dispărut definitiv, la lucru femeile purtau cămaşa din cânepă sau din bumbac, ţesută şi încheiată în casă. În loc de fotă şi zuvelci s-au purtat fustele din cânepă şi lână neagră sau grena, încreţite şi şorţ cu „orbotă” (dantelă). Pe cap, locul maramei a fost luat de „dermeaua” neagră şi de basmaua înflorată. Pe timp friguros, ele îmbrăcau scurteica, o haină lungă de culoare neagră şi tivită la guler şi la mâneci cu blană ce vulpe.

Bărbaţii aveau nădragi, nişte pantaloni foarte largi la mijloc, încreţiţi pe o sfoară, care nu aveau faţă şi spate şi se puteau îmbrăca oricum, iarna fiind făcuţi din dimie, iar vara purtau izmene. Cămaşa avea ornamente simple şi vara era purtată peste izmene. Se încingeau cu bete şi cu brâu pe timp de vară şi iarna purtau chimir. Peste cămaşă îmbrăcau o flanelă sau un mintean căptuşit cu piei de oaie.

Înstăriţii satului aveau pantaloni din şai, alături de cămaşă cusută cu „râuri” pe la mâneci, pe piept şi la guler, cu fustă încreţită, din mai mulţi clinişori, un flanel lucrat cu cârligul sau o vestă mocănească şi pieptar din piei de oaie. Peste pantaloni, de la opinci către genunchi, îmbrăcau tureci încheiaţi şi cusuţi cu motive florale.

Căciula era purtată atât iarna, cât şi vara, doar când era prea cald se purta capul descoperit sau pălăria. La biserică mergeau cu cojoace lungi, având în mână un ştergar alb în loc de batistă. Vara, bărbaţii umblau desculţi, iar pe timpul iernii se încălţau cu ciorapi din lână, obiele şi opinci cu cureluşă sau gumari, încălţări din cauciuc.