A intrat în vigoare o nouă lege. Închisoare pentru cei care trimit sau distribuie imagini intime

A intrat în vigoare Legea nr. 171/2023 care prevede că dacă se transmite altuia ori se distribuie către public imaginea intimă a unei persoane majore fără voia ei, fapta se numeşte „violarea vieţii private”, iar pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă 1.800-150.000 lei.

“Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă atingere imaginii sale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Prin imagine intimă se înțelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care își expune total sau parțial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, și sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual”- se arată în textul de lege.

Conform legii:

  • nu are importanţă că imaginea a fost obţinută cu acord (de exemplu, când autorul şi victima erau prieteni sau iubiţi) sau pe ascuns.
  • nu are importanţă că imaginea a fost afişată pe zidul unei clădiri, publicată într-un ziar ori la TV sau postată pe un cont de socializare, ori că a fost trimisă într-un plic sau ataşată ca mesaj electronic, ori că a fost dată unei persoane sau mai multora;

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 15 iunie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.