Viceprimarul Gelu Tofan: Meciul de handbal România – Portugalia se joacă la Sala Polivalentă din Pitești, cu tribunele pline!

“Meciul de handbal România – Portugalia se joacă la Sala Polivalentă din Pitești, cu tribunele pline!

Sportivele din echipa națională de handbal feminin au fost, astăzi, 6 aprilie 2023, oaspeții municipalității piteștene, în cadrul conferinței de presă susținută la Primăria Municipiului Pitești, înainte de meciul cu selecționata similară a Portugaliei, ce se va juca în data de 8 aprilie, de la ora 17:00, la Pitești Arena.

La conferința de presa au participat, reprezentanți ai Federației Române de Handbal și ai staff-ului echipei naționale: antrenorul federal al lotului național de senioare, Alexandrescu Nicoleta, selecționerul Florentin Pera și președintele AJH Argeș, Ghiocel Bejinariu.

Oaspeții și-au exprimat aprecierea față de condițiile oferite de noua Sală Polivalentă din Pitești și au reiterat determinarea lor în urmărirea obiectivelor de performanță, printr-o victorie în meciul de calificare la Campionatul Mondial din 2023.

România este singura echipă din lume, la feminin, care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de până acum, cea din 2023 fiind găzduită de Danemarca, Norvegia și Suedia, în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie.

Meciul din preliminariile Mondialului din 2023 se va disputa într-o sală arhiplină, toate cele 4.000 de tichete puse în vânzare fiind epuizate în câteva zile.

Naționala României contează pe sprijinul iubitorilor de handbal, cu mic, cu mare, într-o atmosferă de bucurie și spectacol sportive” – este mesajul transmis de viceprimarul Piteştiului, Gelu Tofan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.