Bilanţ IPJ Argeş: în 2015 s-au aflat în lucru peste 25.000 de dosare penale

Joi, 28 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a avut loc activitatea de evaluare a activităţii instituţiei în anul 2015.

 

În anul 2015 infracţionalitatea sesizată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a înregistrat o scădere cu  3,22% faţă de anul precedent (-589 infracţiuni). 77,4% dintre infracţiunile sesizate au fost  fapte penale cu autori cunoscuţi.

Raportat la perioada 2009-2015, este al patrulea an consecutiv în care infracţionalitatea sesizată este în scădere.
Infracţiunile de mare violenţă (în această categorie sunt incluse omorul, tentativa de omor, pruncuciderea, lovirile cauzatoare de moarte, tâlhăria urmată de moartea victimei) scad pentru al doilea an consecutiv (de la 14 în 2013,  la 11 în 2014 şi  respectiv 9 în 2015 – când s-au comis 6 omoruri şi 3 tentative de omor).

O scădere semnificativă au cunoscut  infracţiunile de vătămare corporală cu urmări grave (– 80%, de la 84 în anul 2014 la 16 vătămări în 2015), precum şi  lovirile (-10%, de la 2.891 în 2014 la 2.610 în 2015).

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă 42,6% din totalul infracţiunilor sesizate şi scad pentru al treilea an consecutiv ( cu 7,6% faţă de 2014 şi cu 22,6% faţă de 2013).

Faptele de furt înregistrează pentru al treilea an consecutiv (raportat la perioada 2009-2015) o scădere semnificativă (-5,7 %).
Se înregistrează scăderi, în principal, la faptele de furt din locuinţe cu 4%, din societăţi comerciale cu 16,9%, din buzunare cu 33,3% si  de auto cu 34%,
Aproximativ 8 % din infracţiunile de furt au fost descoperite în flagrant.
Infracţiunile de înşelăciune au scăzut faţă de anul 2014 cu 20,7%.

Structurile de poliţie judiciară au finalizat cercetările pentru 5.502 persoane, dintre care împotriva a 113 s-au dispus măsuri preventive şi au declinat competenţa pentru 302 persoane.

Pentru prevenirea criminalităţii au fost desfăşurate numeroase acţiuni cu scop preventiv din care menţionăm: 4.370 de intervenţii rapide la evenimente (altele decât cele sesizate prin Sistemul 112), 5 razii efectuate, 738 acţiuni cu efective mărite si 5.139 de controale directe .
Cu ocazia acestor acţiuni au fost descoperite 2.042 de infracţiuni din care 1.242 au fost constate în flagrant de către poliţişti.

Au fost aplanate 7.156 de stări conflictuale potenţiale a degenera în violenţe, din care în 9 % erau implicate diverse grupuri de persoane iar  35,4% au fost cazuri privind stări conflictuale intrafamiliare .

Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, efectivele de poliţie din judeţul Argeş au intervenit la faţa locului la 18.656 apeluri semnalate prin 112, (în  42% dintre cazuri poliţiştii au intervenit în mediul urban şi în  58% dintre cazuri, în mediul rural).

Din punct de vedere al timpului de intervenţie la evenimentele semnalate prin SNUAU 112 se constată o îmbunătăţire semnificativă a acestuia, astfel că dacă în anul 2014, intervenţiile în mai puţin de 10 minute aveau o pondere de 61%, în 2015 s-a ajuns la o valoare de 69% .În mediul urban procentul intervenţiilor sub 10 minute a fost de 95%.

În afară de activităţile curente, poliţiştii au participat la 525 de misiuni de ordine pe timpul adunărilor publice, 27  de intervenţii la producerea unor incendii, explozii şi au solutionat 15.246 petiţii.

Cu ocazia intervenţiilor, poliţiştii au depistat şi predat părinţilor/ autorităţilor 133 de minori lipsiţi de supraveghere.

În cursul anului 2015, infracţiunile comise în mediul stradal  se menţin la valori reduse, reprezentând doar 2,4 % din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul inspectoratului. Raportat la perioada 2009-2015, este al treilea an consecutiv când această categorie de infracţiuni înregistrează scăderi.

Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în sectorul silvic a constituit o altă preocupare majoră a I.P.J. Argeş  în anul 2015, activităţile vizând  atât prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri cât şi  faptele ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.     S-au  desfăşurat 1.167 de acţiuni fiind înregistrate 408 dosare penale şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 2.645 m.c. (+ 27% ).
     
În cursul anului 2015 a fost pusă în mişcare urmărirea penală pentru 129 de infracţiuni de abuz în serviciu, fals, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, sustragere fără drept de arbori, fapte comise de  10 inculpaţi. Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este de 2.200.000 lei, pentru recuperarea căruia a fost instituit sechestru asiguratoriu pe bunurile mobile şi imobile ale incuplaţilor.   

În luna  noiembrie 2015, au fost efectuate 37 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal  de la Secţia de Poliţie Rurală Rucăr , având ca obiect  infracţiunile de tăiere ilegală de arbori,  furt de arbori, abuz în serviciu şi  tăinuire, pentru care sunt cercetaţi 65 suspecti , din care  16 în stare de reţinere .

În anul 2015 infracţiunile de furt din  societăţi comerciale  au scăzut cu 16,9%, iar ponderea acestora este reprezentată de furturile  de pe rafturile centrelor comerciale  în timpul programului de lucru ( 75%). Furturile din societăţi comerciale  comise prin  efracţie s-au redus cu 32,5%.

Siguranţa în unităţile de învăţământ, prevenirea victimizării minorilor şi a delincvenţei juvenile reprezintă preocupări primordiale ale poliţiei în fiecare an şcolar. Au fost executate 3.829 de activităţi din care 1.774 patrulări, 398 de acţiuni şi 1.491 de participări la şedinţe şi alte întruniri pe linia prevenirii criminalităţii.

La nivelul judeţului Argeş în anul 2015 au fost sesizate 32 de infracţiuni în incinta si 2 în zona adiacentă unităţilor de învăţământ,  în  scădere cu 15 fapte, comparativ cu perioada anului anterior.

Poliţiştii rutieri au participat la 1.672 de acţiuni punctuale, iar lunar, pe parcursul a două săptămâni acţiunile s-au desfăşurat potrivit calendarului Tispol.
S-a acţionat cu consecvenţă în raport de principalele  cauze generatoare (viteza excesiva si neadaptată – pe drumurile naţionale şi judeţene, traversarea neregulamentara a pietonilor prin loc nepermis şi  neacordarea priorităţii  la pietoni – în municipii şi oraşe ),obţinându-se următoarele rezultate, prin comparaţie cu anul precedent:
– 25.252 sanctiuni contraventionale aplicate pentru viteză, în creştere cu  17%  şi  2.212 permise de conducere retinute pentru acest tip de abatere, în creştere cu 22%;
– 5.989  sanctiuni contraventionale aplicate  pietonilor , în creştere cu  12%
– 1.068 ( +30%) permise de conducere reţinute în vederea suspendării pentru nerespectarea regulilor privind neacordarea prioritartii de trecere la pietoni
O atenţie deosebită a fost acordată depistării persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind reţinute 525 permise de conducere (+66%), precum şi  respectării legalităţii în domeniul transporturilor  de persoane şi mărfuri  (4500 sanctiuni contravenţionale  aplicate).

În activitatea desfăşurată poliţiştii cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră au constatat 2.039 infracţiuni (985 la regimul circulaţiei şi 1.054 de altă natură), au aplicat 67.904 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendarii dreptului de circulaţie 6.112 de permise de conducere.

Pe raza judetului Arges s-au produs 296 de accidente rutiere grave soldate cu decesul a 45 de persoane, rănirea gravă a 287 de persoane şi rănirea uşoară a 80 de persoane.
În judeţul Arges, numarul persoanelor decedate în anul 2015 comparativ cu anul 2014 a scăzut cu 8% , iar raportat la anul 2008  scaderea este de 54,5%.

Personalul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a realizat 769 de misiuni, dintre care evidenţiem: 45 de misiuni specifice de ordine publică, 117 percheziţii domiciliare, 7 misiuni de prindere în flagrant, 14 de punere în aplicare a unor mandate, 111  misiuni de escortă, 5 interventii la colete suspecte. 

Pe parcursul anului 2015 la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş s-au aflat în lucru 25.364 dosare penale (76 % cu autori cunoscuţi ) şi au fost soluţionate 15.250 dosare penale (+25%) dintre care: 1.477 cu propuneri de trimitere în judecată (+97%), 2.560  cu propuneri de renunţare la urmărirea penală şi 11.213  cu propuneri de clasare.

Au fost destructurate 20 de grupări infracţionale din care fac parte 76 de membri cu preocupări pe linia spargerilor de locuinţe şi societăţi comerciale, furturilor de şi din auto.

În ceea ce priveşte activitatea pe linia supravegherii judiciare, în perioada ianuarie – decembrie 2015 au fost primite de la organele judiciare pentru punere în executare măsuri preventive dispuse faţă de 379  de persoane (65   aflate în arest la domiciliu şi 314  cu control judiciar ). În cadrul activităţilor de supraveghere s-a constatat că 10 persoane  au încălcat obligaţiile impuse de instanţă, pentru 6 dintre acestea măsura fiind înlocuită cu arestul preventiv.

Poliţiştii din cadrul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi de 204 fapte de natura penală la regimul armelor şi s-a început urmărirea penala pentru săvârşirea a 298 de infracţiuni.
Au fost eliberate 264 de autorizaţii în vederea procurării de arme letale şi neletale, 156 de permise de armă,  5 permise de transfer arme letale,  3 certificate de detinător, 2 paşapoarte internaţionale pentru arme de foc, 11 atestate instructor poligon de tragere.
 De asemenea, poliţiştii au aplicat  76 sancţiuni contravenţionale, au dispus  154 de măsuri de anulare şi 8 măsuri de suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire arme.

În anul 2015 lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  şi-au concentrat eforturile în direcţia combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală.
Aceştia au efectuat cercetări în 2.886 de dosare penale, 912 dintre acestea privind infracţiuni de evaziune fiscală şi au soluţionat 1.286 dintre acestea, s-au executat 140  percheziţii domiciliare iar  pe parcursul activităţii de cercetare penală au fost instituite  măsuri de indisponibilizare (sechestre asiguratorii) a unor bunuri în valoare de 47.811.643 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, când s-au luat aceleaşi măsuri pentru bunuri în valoare de 8.824.407lei ( sumă  de circa şase ori mai mare în 2015).

Pe linia asistenţei judiciare şi poliţieneşti internaţionale, I.P.J. Argeş a primit şi soluţionat 170 de cereri de asistenţă poliţienească, principalele state fiind Slovenia, Austria, Italia,Germania,Spania si Franţa.
De asemenea au fost înaintate către autorităţile diferitelor state din UE  13 mesaje operative, iar 48  de români, domiciliaţi pe raza judeţului nostru, au fost semnalaţi pentru încălcarea legislaţiei pe teritoriul altor state, fiind cercetaţi/reţinuţi/arestaţi preventiv pentru comiterea infracţiunilor de furt, viol, inselaciune si fals .
În cursul anului la nivelul întregului judeţ au fost eliberate 57.665 certificate de cazier judiciar pentru persoane fizice şi 785  pentru persoane juridice.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş vor acţiona în continuare pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente negative, care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.