Se va elabora un nou cod silvic. La bază va sta studierea codurilor silvice din alte țări

Ieri a avut loc la sediul MMAP o întâlnire de lucru a specialiștilor din domeniul silvic care vor elabora un nou cod silvic, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Consorțiul care lucrează la elaborarea acestui act normativ este format din specialiști ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Gărzii Forestiere Naționale, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Noul cod silvic va fi elaborat în cadrul proiectului ”Reforma sistemului de management și a celui de guvernanță în domeniul forestier prin dezvoltarea unei Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente” , prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității. Termenul de finalizare a acestui proiect este sfârșitul lunii iunie 2023.

Elaborarea actelor normative de modificare și completare a legislației actuale în domeniul forestier se va realiza prin studierea codurilor silvice din alte țări, având în vedere contextul național.

Pe lângă noua variantă a codului silvic care va fi elaborată, cerințele stabilite în cadrul Capitolului C2 – Păduri și protecția biodiversității din PNRR au în vedere intrarea în vigoare și a altor acte normative, menite să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor:

Ordonanța de urgență nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora;

Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice care stabilește metodele de calcul al prejudiciului de mediu și financiar cauzat de exploatarea forestieră ilegală și de alte infracțiuni silvice;

Alte hotărâri ale guvernului privind combaterea exploatării forestiere ilegale și îmbunătățirea gestionării pădurilor: modificările aduse Hotărârii Guvernului nr. 743/2015, Hotărârii Guvernului nr. 1076/2009, Hotărârii Guvernului nr. 229/2009, Hotărârii Guvernului nr. 497/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.