Consiliul Județean Argeș face angajări. Caută specialişti în Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

Persoanele care îndeplinesc condițiile de participare și sunt interesate să completeze echipa tânără din Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism sunt așteptate să se înscrie la unul din concursurile de recrutare organizate de Consiliul Județean Argeș

în data de 25.02.2016 pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante: consilier superior –・2 posturi (vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 9 ani), consilier principal (5ani), inspector asistent (1an) și referent de specialitate superior (9ani).
Doritorii trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (pentru consilier și inspector) sau studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă (pentru referent de specialitate) în una dintre următoarele specializări: Arhitectură; Proiectare și proiectare urbană; Urbanism și administrarea teritoriului; Construcţii civile, industriale şi agricole; Căi ferate, drumuri şi poduri; Amenajări şi construcţii hidrotehnice; Inginerie civilă; Inginerie urbană şi dezvoltare regională; Instalaţii pentru construcţii; Cadastru şi managementul proprietăţilor; Geodezie şi geoinformatică.

Experiența în administrația publică nu este obligatorie, doar dorința de a fi funcționarul public pe care îti dorești să îl întâlnești într-o instituție.

Mai multe detalii privind bibliografia de concurs, conținutul dosarului și data limita de înscriere găsiți pe pagina: Http://www.cjarges.ro/documents/10865/132229/CJ_Arges_Publicatie_nr_1176_din_25.01.2016.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.