Pitești. Tinerii implicați în viața comunității promovează voluntariatul, la târgul de ONG-uri PITASO!

Locuiești sau studiezi în Pitești și vrei să știi mai multe despre cum te poți dezvolta, contribuind pozitiv în viața comunității? Îți dorești să faci parte dintr-o echipă tânără și entuziastă de oameni care nu doar vorbesc despre ce trebuie făcut, ci și acționează? Ai această șansă, participând la evenimentul organizat vineri, 30 septembrie, în Piața Primăriei din Pitești: târgul de ONG-uri pentru voluntariat, organizat de Asociația „Azi elevi, mâine lideri”.

„Mă declar încântat de energia tinerilor noștri! Piața Primăriei este iar plină de elevi și studenți, de oameni tineri care doresc să se implice și să contribuie pozitiv la viața comunității. Felicitări!” este mesajul primarului Cristian Gentea.

Susținut de către Primăria Municipiului Pitești, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” și Casa de Cultură a Studenţilor, proiectul PITASO reunește 12 asociații care, alături de parteneri, promovează implicarea tinerilor în activități de voluntariat, pe mai multe direcții: activism de mediu, reprezentare civică, acțiuni caritabile, activități de tineret etc.
În cadrul evenimentului de azi, care încheie Săptămâna Europeană a Sportului, asociațiile implicate – EuropeDirect Argeș, Asociaţia Civică #activAG Pitești, Simbio Pitești, Interact Pitești, AISEC Pitești, Zimbrii Carpatini, OFACEM, OVD Argeș, Asociația Smile, ESN Pitești, Imago Mundi, Asproedu, Salvați Copiii România (filiala Argeș) – vor desfășura activități independente, dar vor avea loc și activități în comun, precum „Colțul de interviuri”, „Construim împreună”, Colțul „Fii voluntar acum!” și multe altele.
Festivitatea de închidere va avea loc între orele 17:00 și 18:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.