Arpechim – un brand naţional ajuns la fier vechi

DEZINTERES Odată mândria industriei petrochimice, cu peste 7.000 de angajaţi, Arpechimul, care producea printre alte produse şi jumătate din necesarul de bitum rutier al României, este astăzi tăiat pe bucăţi şi vândut la fier vechi. Până acum 5-6 ani, atunci când vorbeai de navele-amiral ale economiei argeşene, gândul îţi fugea instantaneu la Dacia şi Arpechim. Două companii-etalon, cu o faimă care a depăşit de mult timp graniţele judeţului.

Însă, dacă Dacia continuă să meargă cu toate pânzele sus şi cu vânzări impresionante la export – asta şi datorită unei strategii de nota 10 a celor de la Renault – nu acelaşi lucru se poate spune, din păcate, despre Arpechim, o companie pe care amalgamurile de interese şi lipsa unei viziuni pe termen lung au dus-o în pragul colapsului.

De la 7.000 de locuri de muncă, la doar 700

Până în 1989, Rafinăria hrănea aproximativ 7.000 de guri, care ajutau la prelucrarea anuală a peste şapte milioane de tone de ţiţei. Cu trecerea anilor, numărul angajaţilor a scăzut mai repede decât creştea Făt-Frumos, astfel că, în 2007, numărul locurilor de muncă ajunsese deja la 2.000, pentru ca, în 2011, „sistemul” să taie un zero din numărul iniţial, rămânând la doar 700. Până la căderea comunismului, Rafinăria funcţiona la capacitate maximă, oamenii lucrau pe trei sau chiar patru schimburi, cei care nu aveau condiţii grele de muncă aveau program şi de 12 ore. Mai târziu, lucrurile nu au mai funcţionat la fel, decăderea fiind pe toate planurile.

Arpechim asigura jumătate din necesarul de bitum rutier, la nivel naţional

Trebuie spus că închiderea Rafinăriei Arpechim nu are efecte negative doar în plan local, prin dispariţia celor 700 de locuri de muncă sau doar în ceea ce priveşte producţia autohtonă de carburanţi, ci afectează, la scară naţională, şi alte domenii de activitate. Astfel, prin decizia celor de la OMV Petrom, România rămâne şi fără producţia, la scară industrială, a bitumului necesar producerii asfaltului.
Practic, România se află deja în postura de a nu-şi mai putea asigura nici măcar asfaltul necesar banalelor plombe de pe străzile şi drumurile ţării. Arpechim asigura jumătate din necesarul de bitum rutier, care este de 500.000 de tone anual, la nivel naţional. Pentru acoperirea acestei cantităţi, se va apela la importuri din Ungaria, Austria, Polonia, Bulgaria, Italia şi Serbia.
Rafinăria de petrol Arpechim a luat naştere în 1969, cu primul modul, care avea o capacitate de aproximativ 3,5 milioane de tone pe an. În 1975, a fost extinsă cu încă un modul similar. Rafinăria se număra printre mândriile lui Nicolae Ceauşescu, la vremea respectivă. În 1978, o explozie teribilă la Rafinărie a curmat viaţa a 11 oameni. Arpechim a supravieţuit însă acestui moment de cumpănă.
Până în 2006, lucrurile au funcţionat fără evenimente deosebite. În 2006, s-au investit 42 de milioane de euro într-o instalaţie care avea menirea să ajute la obţinerea carburanţilor cu un conţinut redus de sulf sau, mai pe scurt, reducerea nivelului de noxe. Pe lângă asta, s-a mizat şi pe creşterea producţiei, creştere care s-a făcut timid simţită. Dacă în 2005 se produceau 3 milioane de tone, în urma investiţiei din 2006, producţia a crescut la 3,4 milioane de tone de petrol. Şi, din 2007, a început, încet-încet, regresul. În decembrie 2009, Petrom a vândut Arpechim combinatului chimic Oltchim, pentru suma de 13 milioane de euro, care avea nevoie de Piroliză pentru a deveni independent în asigurarea materiei prime. Practic, Petrom a transferat activele fixe aferente activităţii de petrochimie. Acestea cuprindeau instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate, polietilenă de înaltă densitate, o serie de rezervoare, precum şi terenul aferent, cu o suprafaţă de circa 150 de hectare. Unitatea de extracţie aromatice avea o capacitate de 50.000 de tone pe an, iar instalaţia de piroliză putea produce până la 200.000 de tone de etilenă şi 95.000 de tone de propilenă pe an.

România mai are doar trei rafinării

Deşi, în 2009, oficialii Petrom spuneau că, la finalul anului 2011, se va stabili viitorul Arpechim, pe 25 martie a.c. ei au anunţat că unitatea se va închide, în contextul în care  nu au găsit niciun cumpărător credibil. Închiderea Rafinăriei Arpechim face astfel ca, dintr-o industrie de prelucrare a petrolului formată din zece unităţi de rafinare, numai trei să mai funcţioneze în prezent: Petromidia, companie controlată de grupul petrolier Rompetrol, Petrobrazi, a doua rafinărie din portofoliul Petrom, şi Petrotel, unitate controlată de ruşii de la Lukoil.
România a fost prima ţară din lume care a avut o capacitate de rafinare, fiind, de altfel, prima ţară în care s-a descoperit petrolul, în urmă cu mai bine de 150 de ani. Specialiştii din piaţă spun că întreg sectorul de rafinare a fost dezvoltat cu o singură intenţie: obţinerea unei industrii pe verticală, care să aibă textile, petrochimie, lacuri şi vopsele, îngrăşăminte chimice, iar toate acestea să pornească de la petrol.
De exemplu, în anii '75, în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de ţiţei, pentru ca, între '88 şi '89, nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone. În 2009 însă, rafinăriile din România au mai prelucrat numai circa 13-14 milioane de tone, pentru a acoperi o cerere mai mică de 9 milioane de tone de produse petroliere, cerere diminuată şi de efectele crizei economice.