Ediția a IV-a a Festivalului Archangels Fest Topoloveni 2022, un real succes!

Ediția a IV-a a Festivalului Archangels Fest Topoloveni 2022 a fost un real succes! Organizatorii și-au  întrecut performanțele din edițiile trecute astfel că toți cei prezenți au fost surprinși plăcut de toată derularea evenimentului.

Lista trupelor ce au încântat a fost deschisă de nimeni altcineva decât PHOENIX, cu legendarul Nicu Covaci în frunte. Alături de ei au încântat publicul Ultimul Tren, Fără Vise, Civic Rebels, Olly of Queens, Masterpiece (tribut Metallica) și Bucium.

Printre bikeri s-au numărat, ca în fiecare an, primarul orașului, Gheorghiță Boțârcă și vicepreședintele CJ Argeș, Marius Nicolaescu, iar în public au apărut deputații Simona Bucura Oprescu și Remus Mihalcea, alături de zeci și zeci de fanii ai motorului și muzicii rock.

După parada moto, cei mai curajoși spectatori au avut prilejul să facă și un zbor cu avioanele ultraușoare de al Aerodromul Topoloveni, gazda evenimentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.