Noapte epuizantă pentru salvamontiștii argeșeni pentru salvarea unui turist căzut într-o râpă, aproape de Vârful Moldoveanu

Duminică după-amiază, Salvamont Argeș a fost alertat pentru salvarea unui turist căzut în zona Viștea Mare-Moldoveanu, masivul Făgăraș. Bărbatul respectiv făcea parte dintr-un grup organizat, cu ghid, era bine echipat și pregătit, dar a alunecat la o manevră, greșită, într-o clipă de neatenție.

Acțiunea a fost demarată pe cale terestra întrucât plafonul de nori nu permitea intervenția cu elicopterul la locul accidentului, dar se spera ca elicopterul va putea măcar sa transporte salvamontiștii cât mai aproape de zona de intervenție. Nici acest lucru nu  fost posibil, altfel că 20 de salvatori montani au fost mobilizați toată noaptea și au mers pe jos, pentru a ajunge la locul respectiv și a-i acorda primul ajutor victimei, urmând a-l coborî pe brațe.
Victima a fost găsită în abrupt și a fost nevoie întâi să fie scoasă în crestă, după care a început coborârea ei către locul de întâlnire cu ambulanța.
Acțiunea s-a încheiat în această dimineață, bărbatul respectiv fiind predat ambulanței conștient, cooperant, cu stare generală bună. El are o fractura de gleznă și multiple contuzii, precum și multe lovituri la cap.
Din păcate pentru el, drumul forestier ce coboară din Nucșoara este destul de prost, deci drumul până la spitalul va dura destul de mult.
UPDATE.  Cristian Toma – administrator Salvamont:  „Duminică, în jurul orelor 15, am fost solicitați prin sistemul național pentru apeluri de urgență 112 să intervenim undeva între vârfurile Viștea Mare și Moldoveanu pentru salvarea unui turist care a căzut într-o zonă de abrupt de aproximativ 20 de metri. S-a încercat recuperarea acestuia cu elicopterul SMURD, dar din cauza condițiilor meteo din zonă, misiunea a fost imposibilă.
Am intervenit cu toți salvatorii montani pe care i-am avut la dispoziție, 22 la număr. Operațiunea a durat toată noaptea până în această dimineață, în jurul orei 6,30, când victima a fost predată conștientă către un echipaj de ambulanță SMURD. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
După noi, a fost poate cea mai grea misiune de salvare de până acum, având în vedere zona – aflată la o altitudine de 2500 de metri, condițiile meteo cu vânt, zăpadă, ploi și ceață. Temperatura era de 0 grade Celsius însă, din cauza condițiilor meteo, resimțeam o temperatură de -5 grade Celsius. Toate aceste condiții au îngreunat foarte mult operațiunea de salvare, dar până la urmă am reușit să predăm cu bine victima către ambulanța SMURD”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.