Ansamblul „Brâulețul” din Țițești, locul I la Festivalul Internațional de Folclor de la Canakkale, Turcia

Ansambluri de dansuri tradiționale din mai multe țări au participat zilele trecute la festivalul internațional de folclor din Turcia desfășurat la Canakkale.

Printre ambasadori diferitelor obiceiuri de pe glob s-a numărat și Ansamblul Folcloric „Brâulețul” din Țițești. Participarea tinerilor dansatori din Țițești la un astfel de eveniment a fost posibilă datorită implicării Consiliului Local și Primăriei Comunei Țițești și sponsorilor atrași de edilii locali.

De altfel, primarul Gheorghe Savu este cunoscut ca omul care sprijină tinerii din localitatea sa, indiferent de domeniul în care aceștia activează. O dovadă este și Ansamblul Folcloric „Brâulețul” din Țițești care este deja recunoscut pe plan național, iar mai nou și internațional. Ansamblul comunei, „Brâulețul”, s-a ridicat la înălțimea așteptărilor și a ocupat locul I la dans tradiţional, impunându-se în fața unor concurenți din Turcia, Indonezia, Bosnia-Herțegovina și Bulgaria. Cu ocazia evenimentului, primarul din Țițești a fost primit personal la sediul primăriei locale de omologul său din Canakkale care l-a felicitat pe Gheorghe Savu pentru modul în care au evoluat tinerii artişti de la Ansamblul Folcloric „Brâulețul”.

„Ne bucurăm și ne mândrim că am obținut locul I, la acest festivalul important. De aceea îi felicit pe toți membrii din ansamblul nostru, pe părinți, dar și pe cei care îi pregătesc. Eforturile tuturor au făcut ca Ţiţeştiul să poată reprezenta cu cinste localitatea noastră, dar şi ţara” – a declarat primarul Gheorghe Savu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.