Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale până luni. Continuă și canicula!

ANM a emis o averizare de tip cod galben de furtuni şi ploi torenţiale, valabilă de sâmbătă, 20 august, ora 12.00 până luni, 22 august, ora 10.00.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, la început în Banat, Oltenia şi în zonele montane, apoi în extindere în toatã jumãtatea vesticã a teritoriului.

Vor fi averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi 25…40 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Avertizare meteo ANM de vreme severă | Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale până luni

În paralel, ANM a emis și AVERTIZĂRI METEOROLOGICE  de COD Galben și COD Portocaliu
COD GALBEN privind canicula și disconfortul termic.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 19 și 20 august
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
Vineri și sâmbătă (19 și 20 august), valul de căldură se va menține în regiunile vestice și sudice și se va extinde și în vestul Transilvaniei, Maramureș, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade.

Notă: În sud-estul țării disconfortul termic va continua să fie ridicat și în perioada următoare.

COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 19 august
Zone afectate: conform textului și hărții
Vineri (19 august), în zona joasă a județelor Caraș Severin, Timiș și Arad valul de căldură se va intensifica.
Se vor înregistra frecvent temperaturi de 38…39 de grade și izolat 40 de gradea, iar noaptea acestea nu vor coborî sub 20…23 de grade și, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.