Se apropie ADMITEREA la liceu. Cum se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a 

Examenul de Evaluare a luat sfârșit, iar admiterea la liceu începe în curând. Procedura de repartizare computerizată este programată pe data de 14 iulie. Compania care administrează softul de repartizare computerizată pentru admiterea la liceu a realizat, în 2017, un ghid explicativ, valabil și pentru sesiunea din acest an, scrie edupedu.ro.

Cum se completează fişa de admitere 
„Sunteţi părintele unui copil care se pregăteşte să intre la liceu, sau un candidat emoţionat la statutul de licean? Doriţi din tot sufletul „să prindeţi” un loc la un liceu bun, dar instrucţiunile pentru completarea fişei de admitere vă dau dureri de cap? Dacă îndepliniţi condiţiile de mai sus, citiţi rândurile de mai jos. 1. Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidaţilor. Vedeți mai jos cum se face completarea fișei de admitere pentru fiecare câmp în parte. 

Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă. Este preferabil să intri la un liceu care nu îţi place decât să nu intri deloc. Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite. Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev. 

3. Ţine cont de mediile de admitere din anii precedenţi pentru a-ţi calcula şansele de intrare la fiecare dintre opţiunile exprimate. 

4. Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu îţi poate dăuna în nici un fel–oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri. În schimb, un număr prea mic de opţiuni îţi poate diminua serios şansele de a fi admis. Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru nici una din opţiunile exprimate. 

5. Statistic, mediile de admitere sunt de la un an la altul puţin mai mari, un motiv în plus pentru a completa cât mai multe opţiuni pe fişă. Este posibil ca anul acesta media de intrare la una din opţiuni să fie mult mai mare decât anii trecuţi, la fel cum este posibil să fie mai mică. Mediile anilor trecuţi sunt orientative. 6. Validarea fişelor este o operaţiune simplă, dar obligatorie pentru toţi candidaţii – eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor pot cauza neplăceri. Computerul “nu ştie” că un elev a completat codul 115 dar de fapt îl interesează specializarea cu numărul 151, sau că media de absolvire nu este 5,75 ci 7,55. Pentru a evita neplăcerile cauzate de transcrierea greșită a datelor de pe fișă, procedura necesită tipărirea fișelor așa cum au fost introduse ele în baza de date. Fișa astfel tipărită, numită “fișă martor” se transmite la școala de proveniență. Neconcordanțele între fișa completată și fișa martor trebuie semnalate imediat conducerii școlii, care revine la centrul de colectare a datelor pentru a se face corecția. 7. Între momentul validării fişei şi repartizarea computerizată, fișele sunt centralizate în bazele de date județene și de aici în baza de date națională de la Ministerul Educației și Cercetării. 8. După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată. 9. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie. Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune. Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat, indiferent de media pe care o are”.

Admitere liceu 2022: Calculul mediei

1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere. 2. Calculul mediei de admitere se face astfel: MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN∗unde: 
MA = media de admitere; 
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; 
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a. * Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale. II. Calculul mediei finale de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv și teologic, pentru anul școlar 2020-2021 1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: (3 APT + MA)/4 = MFA, 
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; 
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); 
MFA = media finală de admitere. 2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, 
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; 
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); 
MFA = media finală de admitere. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.