O nouă unitate medicală în Argeș! Beneficiază și cei neasigurați medical

Pentru administrația locală de la Mioveni, sănătatea oamenilor este pe primul loc. O dovadă în acest sens o reprezintă faptul că astăzi a fost inaugurat Centrul de Permanență de la Făgetul, care înseamnă pe de o parte un sprijin pentru locuitorii orașului, iar pe de altă parte degrevarea Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Mioveni.

Potrivit ordinului Ministerului Sănătății cu nr. 697/112/2011, centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă, iar cel de cel de la Făgetu va funcționa, astfel:
– de luni până vineri, program permanent;
– în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore.

De serviciile medicale din această unitate medicală vor beneficia toate categoriile de cetăţeni, asiguraţi şi neasiguraţi, iar continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă va fi asigurată de către 8 medici de familie împreună cu 9 asistenţi medicali, care îşi vor exercita profesia în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, pentru persoanele vârstnice sau pentru cele cu dizabilități va exista și o mașină care se va deplasa la domiciliu și le va asigura îngrijirile necesare.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0348/408.475.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.