Salariile bugetarilor, majorate cu până la 50%. Deputații au votat!

Proiectul de lege, adoptat marţi de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, prevede creșteri salariale pentru angajații din Ministerele Culturii, Transporturilor, dar și pentru angajații care gestionează fonduri europene.

Proiectul legislativ a trecut cu 195 de voturi „pentru”, 46 „contra” şi 8 abţineri. Deputaţii au introdus un amendament prin care se prevede majorarea cu 15% şi a salariilor de bază din Ministerele Transporturilor şi Culturii, faţă de cele majorate în prezent din Ministerele Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Educaţiei.

Angajaţii care vor beneficia de 15% în plus la salariu, pentru complexitatea muncii sunt funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului: Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Justiţiei, funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului.

De aceeaşi majorare vor beneficia şi funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestor ministere.

De asemenea, personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, prevede proiectul adoptat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.