Straton, noul portar al lui FC Argeș, soțul nepoatei primarului din Băbana

sursa foto: Facebook Bebe Ivan

FC Argeș a efectuat marți, 31 mai, primul transfer! Este vorba despre portarul Cătălin Straton, o mare achiziție pentru clubul piteștean, care se întoarce acasă, în Argeș. Soția acestuia, Valentina Straton, este nepoata primarului din Băbana, Bebe Ivan, și lucrează la Biroul de Informații din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență din Pitești. Împreună au două fetițe superbe. Cunoscutul fotbalist este locuitor al comunei argeșene Băbana, după cum a anunțat chiar primarul Bebe Ivan, familia Straton construindu-și o casă în localitate.

Cătălin Straton în vârstă de 32 de ani este primul transfer din această perioadă precompetițională pentru FC Argeș. Clubul a ajuns la o înțelegere pe două sezoane, cu drept de prelungire pe încă unul, cu portarul Cătălin Straton.

sursa foto: Gabriela Neacșu

Fotbalistul a jucat pentru FCSB și în cele două sezoane petrecute la vicecampioana României, Straton a apărat poarta roș-albaștrilor în 8 partide. Rapid București, FC Vaslui, Universitatea Craiova, Poli Timișoara, Dunărea Călărași și Dinamo București sunt echipele pentru care a mai evoluat noua achiziție a grupării din Trivale.

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, își dorește ca FC Argeș să devină o forță a campionatului, obiectivul în noul sezon fiind intrarea în play-off. Cătălin Straton este convins că a făcut o alegere foarte bună prin venirea la Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.