Studiu FRAMES. România are nevoie urgentă de 50.000 de asistenți medicali 

Pe fondul migrației personalului specializat (medici, asistenți, infirmieri) către străinătate, situația asistenței medicale din România a intrat într-o zonă de risc sanitar. România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenți medicali pentru a face față provocărilor sanitare din următorii ani generate de îmbătrânirea populației și de deteriorarea accentuată a sănătății categoriilor vulnerabile, în special copii și bătrâni

Potrivit studiului Frames, realizat la inițiativa Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” din București, pe fondul acestor probleme, România are nevoie urgentă de un plan național de pregătire în zona asistenței medicale.

,,Nevoia de personal din clinici, din spitale, din cabinetele medicale din țară este uriașă și va crește semnificativ în următorii ani, pe măsura accentuării îmbătrânirii populației.

”Chiar dacă numărul angajaților pregătiți de noi și de alte instituții a crescut în ultimii ani, pe fondul migrației, multe dintre domeniile sanitare se confruntă cu o criză acută de personal, astfel că, raportându-ne la nivelul populației, mai avem nevoie de cel puțin 50.000 de asistenți medicali’’, afirmă prof. Aurelia Șova, directorul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Datele Institutului Național de Statistică arată cӑ în România lucrau, în 2020, 137.589 de asistenți medicali cu pregătire medie, cu 18.000 mai mulți decât în 2015. Acestora li se adaugă alți peste 16.784 asistenți medicali cu studii superioare.

Potrivit datelor Eurostat, în pofida creșterii numărului de angajați în ultimul deceniu, numărul de medici și asistenți medicali rămâne cu mult sub mediile UE.

În 2019, existau 3,2 medici practicanți la 1 000 de locuitori, acest raport fiind unul dintre cele mai scăzute din UE (media UE fiind de 3,9) și 7,5 asistenți medicali la 1 000 de locuitori (media UE fiind de 8,4).

Potrivit „Studiului privind situaţia asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice din România”, realizat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, în ultimii 23 de ani numărul asistenților medicali a scăzut cu 25%, în timp ce numărul pacienţilor a crescut cu 12%.

Analiștii spun că este posibil ca numărul asistenților medicali plecați la muncă în străinătate să atingă cifra de 100.000, România fiind probabil cel mai mare furnizor de asistenți medicali de pe piaţa muncii europene, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistenți medicali de până acum.

Un raport al International Council of Nurses (Consiliul Internațional al Asistentelor – ICN) arată că pandemia de COVID-19 a înrăutățit mult starea fragilă a forței de muncă globale în ce privește asistența medicală.
Raportul sugerează că vor fi necesare până la 13 milioane de asistenți medicali suplimentari în următorul deceniu, aproape jumătate din forța de muncă actuală, de 28 de milioane.

Se așteaptă ca unul din șase asistenți medicali din lume să se pensioneze în următorii zece ani, ceea ce înseamnă că este nevoie de 4,7 milioane de asistenți medicali noi, pentru a îi înlocui doar pe cei care se pensionează.

În UE, procentajul de asistenţi medicali şi moaşe din totalul locurilor de muncă era de 2,2% în 2019. În rândul statelor membre, cel mai ridicat procentaj de asistenţi medicali şi moaşe se înregistra în Germania (3,4%), Finlanda (3%), Belgia (2,9%) şi Irlanda (2,8%).

În contrast, 11 dintre cele 27 de state membre ale UE înregistrau în 2019 un procentaj de asistenţi medicali şi moaşe de 1,5% sau mai puţin din totalul locurilor de muncă. Cel mai redus nivel era în Bulgaria (1,1%), Letonia şi Luxemburg (ambele cu 1,2%), Estonia, Cipru şi Ungaria (toate cu 1,3%), Grecia şi Polonia (ambele cu 1,4%), Spania, Portugalia şi România (toate cu 1,5%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.