După ce mii de români au fost sancționați, amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în țară se anulează

Amenzile contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează, a decis, luni, plenul Senatului prin adoptarea în unanimitate a unei propuneri legislative iniţiate de un grup de parlamentari PSD.  De asemenea, românii care au achitat aceste amenzi își vor primi banii înapoi, la cerere.

„Se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Amenzile (…) care au fost achitate parţial sau în totalitate de către debitori se restituie acestora la cerere, în termen de 40 zile de la data formulării cererii. Amenzile neachitate de către debitori până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, prevede propunerea legislativă.

Mii de români au fost amendaţi contravenţional după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul din lipsă de informare sau pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (sursa foto: politiadefrontiera.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.