Tehno Z, echipa de robotică a Colegiului Zinca Golescu, locul II la Tech Challenge România – Campionatul Național

În acest weekend, la București, a avut loc Tech Challenge România – National Championship „Nație prin educație”, la care echipa de robotică de la Colegiul Național Zinca Golescu a obținut locul II. Campionatul Național de Robotică a ajuns la ediţia a şasea şi face parte din programul FIRST Tech Challenge România, cel mai mare program de robotică din România pentru elevii de liceu.

Întrecerea s-a dat anul acesta între 176 de echipe din toată ţara. La finala de la București, la Campionatul Naţional, au venit cele mai bune 48 de echipe selectate în urma Competiţiilor Regionale, multe dintre ele fiind apreciate deja la nivel internaţional.

Colegiul Zinca Golescu s-a calificat cu două echipe: TehnoZ Juniori (Olaru Bianca Elena, Cruceru Vlad Andrei, Păun Robert Cristian, Deaconu Patrick Ștefan, Roșu Robert Ștefan, Creață Irina Elena, Zidaru Alin George) și TehnoZ echipa mare (Ghiță Andreea Ioana, Popidan Andrei Cristian, Licu Arina Andreea, Pavel Alexandru Gabriel, Manda Ștefan Eduard, Preoteasa Mihai Alexandru, Bădoi Andrei Cristian, Stoica Vadim Andrei, Ciochină Marius, Țonea Alexandra Ioana, Trîncan Maria). Mentori coordonatori, prof. Gabriela Popa și prof. Grațiela Ghiordunescu.

Câștigători au ieșit elevii din clasa a X-a D, de la secția Mate-Info bilingv a Colegiului Zinca Golescu din Pitești. Aceștia își construiesc roboții, atât partea de programare, dar și cea de mecanică, de la zero. De asemenea, echipa privată a liceului, 4D Robotics, a obținut Premiul pentru inovare, locul 1 la seniori.

”Mutumim tuturor! În special părinților care au înțeles că robotica înseamnă uneori zile întregi de studiu și teste, nopți la imprimanta 3D, nopți la proiectare, nopți la programare, zile pentru promovarea tehnologiei si atragere de sponsori. Mulțumim și profesorilor care ne-au înțeles de ce uneori elevii noștri de la robotica nu au fost suficient de pregătiți!” a spus prof. Grațiela  Ghiordunescu.
Sursa foto: Facebook/Gratiela Ghiordunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.